Data publicării:
David Popovici câștigă o nouă medalie de aur. Primul sportiv din ultimii 50 de ani care reușește această performanță: „Nu mă așteptam”/ video
David Popovici, în vârstă de 17 ani, a câștigat medalia de aur, în finala probei de 100 metri liber, de la Campionatul Mondial de Natație.
UPDATE, 21:30- Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, miercuri, că "o ţară întreagă" trebuie să îl primească la aeroport pe David Popovici, cel care a reuşit să câştige două medalii de aur la la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta.
Novak a comentat live cursa de 100 m liber de la Budapesta pe contul personal de Facebook, fiind vizibil emoţionat de performanţa sportivului în vârstă de 17 ani.
"Bravo, David. Cum se spune, extraordinar. Vă daţi seama cu cine ne luptăm noi şi în ce condiţii. A câştigat două medalii de aur, o ţară întreagă trebuie să-l primească la aeroport. Eu voi fi acolo. Veniţi şi voi alături de noi, campionul nostru a câştigat", a spus ministrul.
Acesta şi-a exprimat regretul că nu a putut urmări din tribune cursa lui David Popovici: "Din păcate zborul de la ora 17:00 al celor de la Tarom a fost anulat, aşa că nu am reuşit să ajung la Budapesta. Am încercat să văd live competiţia, dar asta este, trebuie să ne adaptăm situaţiei. Urmăresc însă live să văd ce va reuşi campionul nostru în seara asta".
UPDATE, 21:30- Prim-ministrul Nicolae Ciucă i-a adresat felicitări, miercuri seară, sportivului David Popovici pentru câştigarea titlului mondial în proba de înot de 100 de metri liber.
"David a scris istorie şi astăzi, la proba de 100 de metri liber! Un nou titlu mondial pentru tânărul minune al României. Felicitări, David Popovici !", a transmis Nicolae Ciucă într-o postare pe pagina sa de Facebook.
UPDATE, 20:30- Preşedintele Klaus Iohannis l-a felicitat miercuri seara pe tânărul sportiv David Popovici pentru titlul mondial obţinut în proba de înot de 100 de metri liber. „O nouă performanţă de excepţie pentru David Popovici, care a câştigat titlul mondial şi la proba de 100 de metri liber. Felicitări, David”, a scris Iohannis pe pagina sa de Facebook.
UPDATE, 20:00- David Popovici, pentru reporterul TVR: „Sincer, m-am bucurat că s-a terminat și m-am bucurat că am reușit să termin concursul ăsta în stil.” Întrebat dacă știe că performanța lui nu s-a mai repetat din 1973, tânărul a spus: „Ce pot să spun e că mă bucur că lumea m-a urmărit, mă bucur că într-un final s-a reușit și difuzarea la televizor și cu ocazia asta milioane de români, sper că nu exagerez, au reușit să se uite și să mă susțină și sper că v-am făcut pe toți mândri.”
„Urmează o vară plină, un sezon competițional încărcat, dar pe care abia îl aștept. Ce urmează în viitorul mult mai apropiat este un pic de pauză, un pic de reveneală și un pic de timp în care să reflectăm asupra tot ce s-a întâmplat. Nu a fost un concurs pentru care m-am pregătit extraordinar de tare, asta mă face și mai optimist în legătură cu ce se poate întâmpla în viitorul apropiat, însă aș minți dacă aș spune că nu am fost într-o formă bună... am fost, numai că nu știam și cred că e un lucru bun că pot să mă surprind în continuare.”
„Înotul este un sport foarte sănătos, și fotbalul este, la rândul lui, susțin absolut orice sport, absolut orice copil care vrea să se apuce de un sport. Sportul, cum am spus-o, este cel mai bun ambasador și o societate educată din punctul ăsta de vedere este o populație sănătoasă și gata să rezolve și alte probleme”
Referitor la porecla „Racheta din România”: „Cred că a venit de la unchiul meu, el îmi mai zicea „romanian missile”. Îmi place, dacă reușește să inspire lumea până și această poreclă care mă inspiră, bineînțeles, mă bucur.”
Întrebat cum l-ar comenta el pe David Popovici, sportivul a răspuns: „Un puști care înoată repede, un tip banal care e capabil să facă lucruri extraordinari și să inspire oameni alături de o echipa extraordinară.”
UPDATE, 19:30- David Popovici, înainte de premiere: „Nu mă așteptam la această performanță, dar am fost optimist pe tot parcursul”. Întrebat care este medalia de care este cel mai mândru, în cadrul acestei campanii de Campionat Mondial, românul a răspuns: „Cred că sunt mai mândru de cea de 200 de metri. (...) Acesta este doar începutul, avem un drum foarte lung în fața noastră. Vă iubesc pe toți și mulțumesc pentru că v-ați uitat!”
UPDATE, 19:28- David Popovici a terminat cursa pe locul 1. Aceasta este o performanță unică în sportul de natație, întrucât niciun alt înotător nu a mai ajuns dublu campion mondial la o vârstă atât de fragedă. De asemenea, este pentru prima dată în ultimii 50 de ani când un sportiv câștigă ambele medalii la un Campionat Mondial.
UPDATE, 19:23- David Popovici se îndreaptă spre bazin, alături de adversarii săi.
Știrea inițială
David Popovici, în vârstă de 17 ani, va concura azi, în finala probei de 100 metri liber, de la Campionatul Mondial de Natație, unde este favorit pentru medalia de aur. Aceasta este o performanță unică în sportul de natație, întrucât niciun alt înotător nu a mai ajuns dublu campion mondial la o vârstă atât de fragedă. De asemenea, ar fi pentru prima dată în ultimii 50 de ani când un sportiv câștigă ambele medalii la un Campionat Mondial.
Finala probei de 100 de metri liber este programată miercuri, de la ora 19:22.
Transmisiunea este oferită gratuit prin intermediul unui site de specialitate, accesând acest link.
După ce a luat medalia de aur la proba de 200 m liber, David Popovici concurează din nou, miercuri, la Campionatul Mondial de Natație, de la Budapesta. Rămâneți pe dcnews.ro pentru a afla rezultatul!
David Popovici, la doar 17 ani, a devenit primul campion mondial la natație în bazin mare, din istoria României. Pe lângă asta, sportivul român a devenit liderul unei elite sportive globale, în cadrul sportului pe care îl cucerește zilele acestea, la Budapesta.
Nici Michael Phelps, nici Jan Thorpe, nici Paul Biedermann, nici Pieter van den Hoogenband sau Yannick Agnel nu au reușit să devină cei mai buni la 17 ani și 9 luni, atât cât are românul.
"Suntem oameni obișnuiți care fac lucruri extraordinare. Așa îmi place să cred", a spus David după cursa de luni, unde a reușit să îl învingă inclusiv pe campionul olimpic la aceasta probă, britanicul Tom Dean.
"M-am gândit la voi toți. Vă mulțumesc!", sunt cuvintele de încheiere ale campionului mondial de la Budapesta.
Ieri a avut loc semifinala probei de 100 metri liber, de la Campionatul Mondial de Natație.
David Popovici s-a calificat în finala probei la 100 de mentri liberi, de pe locul 1. Românul a încheiat cursa cu timpul 47,13 secunde, stabilind cel mai bun timp al anului, un nou record mondial.
Deși a pornit mai greu, dupa prima tură de bazin fiind pe locul al patrulea, românul a recuperat fabulos în ultimii 50 de metri.
David Popovici, dus la testul antidoping după stabilirea unui nou record mondial în bazin. Ce spune antrenorul său
Înotătorul David Popovici a fost dus la testul antidoping după ce a doborât recordul mondial şi în proba de 100 m liber, la care s-a calificat în finala Campionatului Mondial. Iată ce spune antrenorul său, Dragoş Luscan.
"Colaborarea noastră a început în urmă cu vreo 5 ani, în urma unei accidentări pe care a avut-o David, iar după ce s-a făcut bine am continuat și pe partea de pregătire fizică și în refacerea de după competiții. După antrenamente, este un program foarte bine stabilit astfel încât să fie tot timpul în formă. Lucrăm și pe partea de a se feri de accidentări, în principal de a-l face din ce în ce mai bun.
Lumea trebuie să știe că este campionat mondial de seniori, el bate acum recordurile de juniori și știm că a bătut și acel record de două ori la 200 de metri, în zile consecutive, iar acum a bătut și recordul la 100 de metri la juniori, dar s-a calificat cu primul timp la finala de seniori.
Sunt anumite rutine pe care le urmăm, pe încălzire, pe anumite exerciții, sunt exerciții care tot timpul ne-am dat seama, unele îi plac, unele sunt mai bune, altele nu îi plac. Petrece ceva timp la pregătirea fizică, însă în sportul de performanță nu suntem ghidați de timpul de cât durează tratamentul, cât durează antrenamentul, trebuie să facem ceea ce trebuie și asta uneori necesită, mai mult sau mai puțin timp în funcție de perioada competițională în care ne aflăm.
În momentul în care mi s-a propus să lucrez pe termen lung cu David am avut un feeling bun și mi-am oferit serviciile cu mare drag și am crezut cu drag în visul lui, în acest proiect și mi-am dat seama că o să aibă rezultate. Poate că nu ne așteptam ca aceste rezultate să fie atât de rapide, dar cu atât mai bine.
El ne apreciază foarte mult, pentru că a avut și rezultate, se simte foarte bine, a stat ferit de accidentări și până la urma urmei cam asta contează, iar rezultatele vorbesc de la sine. Din moment ce David este cel mai bun, atunci suntem și noi cei mai buni. Este de felicitat că a înțeles că în jurul lui trebuie să fie mai multe persoane și ascultă astfel încât să își poată îndeplini obiectivele, cumva este un cumul de mai mulți factori. Mental stă destul de bine și, de fapt, asta este una dintre cel mai mari forțe ale lui.
Calitatea umană este foarte importantă, iar el are foarte mare putere de a aduna oamenii în jurul lui și modestia de care am dat dovadă se identifică cu cea a marilor campioni. Tocmai acum iese din bazin, de la refacere. Va trebui să mergem la probele antidoping, pentru că așa este după fiecare record mondial, trebuie să dai proba antidoping”, a spus Dragoș Luscan, citat de Radio Sport Total FM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News