Conservatorul a subliniat că imigrația va fi un subiect primordial în negocierile pe tema reformării relației Londra- Bruxelles. El a avertizat că "nu exclude nicio variantă" dacă solicitările sale nu vor fi acceptate. În ieșiri publice anterioare, premierul britanic a spus că va face campanie în favoarea unei ieșiri a Marii Britanii din UE dacă dialogul cu organismul european eșuează.
Potrivit planurilor sale, imigranții ar trebui să aștepte patru ani înainte de a primi anumite beneficii, transmite BBC.
Șeful UE: Ne decurcăm și fără Marea Britanie. Fără Franța, suntem morți
Într-un discurs mult așteptat susținut la o fabrică din West Midlans, Cameron s-a arătat încrezător că ar putea schimba principiul migrației în UE și, prin urmare, va pleda pentru rămânerea Marii Britanii în UE în campania pentru referendumul din 2017.
Dar a atras atenția că, în cazul în care apelul său ajunge la "urechi surde", nu va exclude "nicio variantă", cel mai puternic indiciu de până acum că însuși Cameron ar putea conduce campania Britix.
Principalele propuneri ale lui Cameron:
- migranții să nu mai poate cere beneficii pentru copii care locuiesc în afara Marii Britanii;
- repatrierea migranților după șase luni dacă nu și-au găsit de muncă;
- restricționarea dreptului migranților de a aduce în Marea Britanie membri ai familiei care nu locuiesc în Marea Britanie
- Cetățenii europeni care își caută de muncă să nu mai pretindă Universal Credit (plată unică pentru cei care caută o slujbă sau au venituri mici)
- Interdicții de a reveni în țară mai luni pentru cerșetorii și hoții expulzați din marea Britanie;
- cetățenii țărilor recent intrare în UE să nu poată veni în Marea Britanie până când economiile respectivelor state nu vor avea un grad mai mare de convergență cu cele ale actualilor membrii;
- bani în plus pentru comunitățile cu un nivel ridicat de migranți
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă