Data publicării:
Proces Kovesi-Antena 3. Hotărârea Curţii de Apel
Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, va primi suma de 300.000 lei cu titlu de daune morale, în solidar, de la Mihai Gâdea, Bianca Grigore, Mugur Ciuvică şi SC Antena 3, a decis, marţi, Curtea de Apel Ploieşti.
Instanţa de la Ploieşti a respins ca neîntemeiate cererile de repunere pe rol a cauzei formulate de Răzvan Savaliuc, Antena 3, Radu Tudor, Mihai Gâdea, Bianca Grigore şi Mugur Ciuvică, dar şi cererea de amânare a pronunţării şi a admis apelurile declarate de Laura Codruţa Kovesi, de Radu Tudor şi de Răzvan Savaliuc.
Astfel, judecătorii au respins acţiunea formulată de Kovesi în contradictoriu cu Radu Tudor şi Răzvan Savaliuc şi i-a obligat pe pârâţii Mihai Gâdea, Bianca Grigore, Mugur Ciuvică şi SC Antena 3, în solidar, la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de daune morale către Kovesi pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor la onoare, demnitate, reputaţie, imagine şi viaţă privată.
De asemenea, SC Antena 3 SA şi Mihai Gâdea sunt obligaţi de instanţă să formuleze scuze publice faţă de Kovesi, precum şi să redea, în mod public şi în integralitate, dispozitivul hotărârii Curţii în termen de maxim cinci zile de la data rămânerii definitive a acesteia, după cum urmează: Antena 3 SA în cadrul fiecărui buletin informativ al zilei, pe parcursul a trei zile consecutive, precum şi pe platforma online a acesteia, iar Mihai Gâdea în cadrul emisiunii realizate de acesta - 'Sinteza Zilei'.
Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, se mai arată în textul hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti.
[citeste si]
În iunie 2014, Laura Codruţa Kovesi a dat în judecată Antena 3 şi mai mulţi jurnalişti, reclamând faptul că în emisiunea 'Sinteza zilei' din data de 19 iunie 2014 a fost acuzată că a muşamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Mircea Băsescu. În acţiunea depusă în instanţă, Kovesi le-a cerut judecătorilor să oblige Antena 3 şi cinci jurnalişti să plătească în solidar suma de un milion de lei, reprezentând prejudiciul creat, dar şi cheltuielile de judecată.
Kovesi susţinea că în emisiune au fost prezentate mai multe fapte şi au fost făcute afirmaţii mincinoase, care i-au creat un grav prejudiciu de imagine şi au adus o gravă atingere demnităţii umane. În data de 16 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti a decis ca postul Antena 3, jurnaliştii Mihai Gâdea, Radu Tudor, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistul Mugur Ciuvică să-i plătească în solidar daune morale în valoare de 250.000 de lei procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News