Data actualizării:
Data publicării:

Data Congresului PNL și data la care ajunge Ursula von der Leyen în România. Cîțu a demontat un zvon

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Guvernul României
Guvernul României

Președintele Comisie Europene, Ursula von der Leyen, vine în România pe 27 septembrie, semn că PNRR a fost aprobat, a spus, vineri seară, premierul Florin Cîțu. Vizita are loc la exact două zile după congresul PNL, în care va fi ales președintele partidului între Ludovic Orban și Florin Cîțu.

Potrivit premierului Florin Cîțu, până la finalul anului va veni primul avans din PNNR.

„Cealaltă veste bună este că din cei 48 de miliarde de euro din toate programele de dezvoltare, reziliență din Europa, 9,7 miliarde de euro sunt pentru transport. Așa cum am spus, o sumă importantă se alocă României pentru transport”, a declarat, vineri seară, premierul Florin Cîțu.

Ursula von der Leyen vine pe 27 septembrie în România, pentru că până în 25 septembrie este în Statele Unite, a adăugat premierul, negând orice alte zvonuri de pe piață, potrivit cărora președinta Comisiei Europene vine după 25 pentru că este data congresului PNL.

Până la finalul anului, va ajunge primul avans din PNNR, a afirmat prim-ministrul.

Anterior, eurodeputatul Gheorghe Falcă anunța că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a participat la toate semnările programelor naționale de redresare și reziliență și de aceea vine și în România. Falcă spunea că banii din PNRR nu sunt în pericol din cauza crizei politice de la București.

Cîţu, despre ultimele mişcări de pe scena politică

Tot vineri seară, Florin Cîţu a vorbit și despre ultimele mişcări de pe scena politică în contextul crizei guvernamentale. „Oricine spune că ar trebui să cadă acest guvern este o persoană iresponsabilă. (...) Ştiţi foarte bine că USR - AUR negociază cu PSD pentru a da jos acest guvern. Acestea sunt lucrurile pe care le ştim astăzi: USR - AUR negociază cu PSD pentru a da jos Guvernul României. Eu nu ştiu de alte negocieri", a declarat Florin Cîţu.

 

Cîțu: Nu voi lăsa România fără Guvern 

Florin Cîțu spune că nu va lăsa România fără Guvern: „Oricine spune că ar trebui să cadă acest guvern este o persoană iresponsabilă care se gândește doar la propriile interese”.

Premierul a declarat, vineri seară, că în fiecare zi apar noi probleme și este nevoie de guvern.

VEZI ȘI: Certificatul verde, folosit în mall-uri? Cîțu spune cum va fi în perioada următoare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel