Data actualizării:
Data publicării:

Dans pe străzile pustii ale Amsterdamului - VIDEO VIRAL

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto captură Youtube
Foto captură Youtube

Şase membri ai Baletului Naţional Olandez au dansat pe străzile pustii ale Amsterdamului.

Şase membri ai Baletului Naţional Olandez au ieşit pe străzile pustii ale Amsterdamului săptămâna aceasta pentru a-şi interpreta rolurile într-o coregrafie inspirată de măsurile de izolare în vederea limitării răspândirii coronavirusului, relatează Reuters vineri, scrie Agerpres. 

Fiecare dansator a interpetat un spectacol solo în aer liber, în faţa unor atracţii turistice, între care Amstel Hotel şi Eye Film Museum.

Film transmis online 

Toate înregistrările dansurilor vor fi editate într-un singur film intitulat "Gently Quiet", care va fi transmis online până la începutul lunii mai, a anunţat Baletul Naţional Olandez.

"Îmi place acest proiect deoarece putem arăta ce vrem să facem şi ceea ce aşteptăm să facem din nou", a declarat balerina Yvonne Slingerland, în vârstă de 25 de ani, care şi-a interpretat bucata de coregrafie lângă râul Amstel vineri.

"Chiar dacă ne aflăm în această situaţie ciudată, încă suntem în mişcare şi încă încercăm să ajungem la public. Cred că arta acum este foarte importantă pentru toată lumea", a mai spus ea.

Restricții din 15 martie 

Toate barurile, restaurantele, muzeele şi alte locuri publice au fost închise în Olanda începând cu 15 martie, în încercarea de a limita răspândirea noului coronavirus.

Baletul Naţional Olandez şi-a anulat toate spectacolele până pe 1 iunie şi nu le-a mai permis dansatorilor să facă repetiţii împreună.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel