Reprezentanţii BNR spun că în emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică trecută de ProTv, viceguvernatorul Bogdan Olteanu nu s-a referit de duminică trecută de la "legea bail-în", ci a avut în vedere Legea nr. 29/2015 de aprobare a OUG nr. 113/2013, care transpune Directiva Europeană privind cerinţele de capital.
VEZI ȘI: Daniel Zamfir și Radu Soviani distrug comunicatul BNR
Reacţia BNR vine după ce iniţiatorul legii a declarat că "în timpul emisiunii "După 20 de ani", de la Pro TV, acelaşi domn Olteanu a recunoscut că NU din cauza Legii dării în plata vor mari băncile comerciale avansul, ci din cauza Legii Bail-în. Această lege e implementarea unei directive europene, ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016 şi care prevede că băncile pot confisca depozitele clienţilor de peste 100.000 euro pentru a evita intrarea băncii în faliment".
Oficialii Băncii Centrale spun că doresc să înlăture orice confuzii lansate public pe această temă, precizând că legea care transpune Directiva CRD IV solicită instituţiilor de credit să îşi organizeze întreag activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, cu cerinţele legii bancare, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora.
[citeste si]
'În cadrul emisiunii După 20 de ani difuzată de ProTV în data de 06.03.2016, cu privire la aspecte ce conduc la mărirea avansului de către instituțiile de credit, domnul Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR, a avut în vedere Legea nr. 29/2015 de aprobare a OUG nr. 113/2013, act normativ care transpune Directiva Europeană privind cerințele de capital (CRD IV). Prin urmare, reprezentantul BNR nu a făcut referire la așa numita 'lege bail-in' (în fapt Legea nr 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit), cum se menționează în mod eronat în diferite publicații care au preluat comentariile inițiatorului legii privind darea în plată (deputatul Daniel Zamfir — n.r.) Precizăm că actul normativ de transpunere a Directivei CRD IV solicită instituțiilor de credit să își organizeze întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase, cu cerințele legii bancare, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 și ale reglementărilor emise în aplicarea acestora. Stabilirea unui nivel crescut al avansului la credite corespunde acestor reguli și reprezintă un efect direct al eliminării de către legea dării în plată a tuturor garanțiilor aferente creditului, cu excepția ipotecii imobiliare', precizează banca centrală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă