Daniel Tudor, votat președinte al CSA de Parlament
Daniel Tudor este noul președinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru următorii cinci ani. Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat, marţi, cu 246 de voturi pentru şi două împotrivă numirea sa în această funcție.
Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a decis, marţi, cu 246 de voturi "pentru" şi două voturi "împotrivă", numirea lui Daniel Tudor în funcţia de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), în cadrul ședinței la care, din totalul celor 427 de parlamentari au fost prezenți doar 275 de aleși.
Numirea lui Daniel Tudor în acest post a fost susţinută de USL, după ce Parlamentul l-a revocat săptămâna trecută pe Constantin Buzoianu din funcţia de preşedinte al CSA, instituţia fiind condusă, interimar, de vicepreşedintele Tudor Baltă.
Daniel Tudor a înființat în 1992, alături de alte persoane, societatea Roumanie Assurance International (RAI), care a fost preluată integral de fondul ceh de investiţii PPF Investments, în 2007, valoarea tranzacției fiind estimată la 10 milioane de euro. Ulterior, în perioada 2007-2009, Daniel Tudor a condus ARDAF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News