Data actualizării:
Data publicării:

Suciu: Dovada că Orban și Ion Ștefan ne-au ascuns adevărul. Memoriu în care OUG lui Boloș e făcută PRAF

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Daniel Suciu
Daniel Suciu

Daniel Suciu, fost ministru al dezvoltării în Guvernul Dăncilă, a ridicat mai multe probleme la audierea lui Ion Ştefan în comisiile parlamentare. Una dintre ele este legată de ordonanţele pe fonduri europene, anulate de Guvernul Orban. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Am înţeles că s-au reparat toate neajunsurile din minister în ultimele trei luni de mandat ale dlui ministru. Am înţeles că dezangajarea a fost evitată doar datorită muncii dlui ministru. Am să îmi rezerv dreptul să discut nu despre multele neadevăruri discutate azi, ci despre lucruri punctate de dl Ştefan. Vreua să vă citez o propoziţie spusă de dl Orban cu referire la OUG în domeniul fondurilor europene şi anume motivarea pentru retragerea celor patru OUG. Citez din memorie şi anume că s-au retras acele OUG pentru că sunt unii care se duc cu pâra la CE şi pârâcioşii blochează absorbţia fondurilor europene. 

Am în faţă un document şi dovada că premierul şi ministrul fondurilor europene ne-au ascuns adevărul. Dle Ministru, vă asumaţi adresa trimisă premierului pe 5 ianuarie 2020 şi intrată la cabinetul premierului pe 6 ianuarie, care se numeşte punct de vedere privind arhitectura gestionarii fondurilor europene aferente politicii de coeziune 2021-2027. E un memoriu pe multe pagini, cu semnătura dvs, în care desfiinţaţi proiectul de OUG, îl contraziceţi pe ministrul Boloş şi contraziceţi toată susţinerea premierului. ", a declarat Daniel Suciu la audiere. 

"Colegii de la UDMR să fie atenţi"

"Este un document care nu are, din punctul meu de vedere, ce căuta într-o comunicare oficială. Îi rog pe colegii de la UDMR să fie atenţi la ce spune dl Ştefan. 'Pentru modificări legislative este nevoie şi de susţinere parlamentară, iar primul risc poate apărea de la legea dezvoltării teritoriale, care poate discuta chiar delimitarea teritorială a regiunilor. Pentru reîmpărţirea centrelor de influenţă conferite de mirajul noilor puteri primite nu este exclusă nici oportunitatea UDMR de a formula noi cereri cu privire la autonomia ţinutului secuiesc, pe care o va putea folosi ca instrument de presiune asupra noului Guvern', da este dintr-un document oficial. 

Dle Ştefan, de ce nu i-aţi spus premierului să spună exact acest document şi care sunt motivele pentru care s-a retras OUG?", a mai spus Daniel Suciu. 

"Aţi sesizat DNA?"

"Am aici 25 de pagini dintr-un document pe care dvs l-aţi asumat şi prin care îl contraziceţi, practic, pe premierul Orban, care spune că pârâcioşii se bagă şi vă blochează. Vreau să îmi spuneţi, dle ministru, dacă după conferinţa mea de presă de săptămâna trecută, în care vă ceream public să prezentaţi un act semnat de Corpul de Control, aţi cerut Corpului de Control să facă vreo sesizare şi dacă aţi cerut să facă măcar o sesizare de jumătate de pagină la DNA! 

Vă spun că ultima sesizare la DNA poartă semnătura mea!", a mai spus Daniel Suciu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel