Data publicării:
Daniel Savu îl susține pe Traian Băsescu la Primăria Capitalei. Marius Pieleanu: 19% idee bună
Traian Băsescu ar putea candida la Primăria Capitalei, susținut de Partidul Mișcarea Populară. A susținut-o Elena Udrea, nu a negat-o fostul președinte.
În platoul emisiunii "Subiectiv" moderată de Răzvan Dumitrescu la Antena 3, sociologul Marius Pieleanu a precizat că Traian Băsescu, chiar dacă nu ar câștiga Primăria Capitalei, ar aduce un plus PMP-ului, care ar intra și în Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Sociologul a mai spus că actualele calcule se fac în contextul arestării preventive a lui Sorin Oprescu, însă primarul suspendat al Capitalei rămâne pe primul loc în preferințele electoratului. Daniel Savu a precizat că PSD-ului i-ar conveni candidatura lui Traian Băsescu, pentru că nu ar lua din voturile social-democraților, ci din cele ale PNL, precizând că nu l-ar vota susținătorii PSD pe Traian Băsescu.
Sociologul Marius Pieleanu a mai precizat că, potrivit măsurătorilor, într-un procent de "19% este o idee bună ca Traian Băsescu să candideze la Primăria Capitalei. Atenție, nu e intenție de vot". Senatorul PSD Daniel Savu a precizat: "Eu, dacă mă întrebai, eram în ăia 19%, e o idee bună să candideze".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News