Senatorul Daniel Savu a demisionat din PSD, el explicând, marţi, pe blogul său, că această decizie este un semnal de alarmă faţă de personajele 'compromise' care reprezintă PSD în Prahova.
'Am încercat să atrag atenţia asupra corupţiei sau a compromiterii unora dintre liderii locali din Ploieşti şi din Prahova, am încercat să lupt cu mijloace permise împotriva politicii de clan, uneori chiar de clan mafiot, am încercat să vorbesc atunci când mulţi dintre colegii mei lăsau capul în jos, deşi le-am spus că n-are de ce să le fie frică. (...) M-am zbătut mult să atrag atenţia asupra mentalităţilor din PSD care trebuie să se schimbe şi asupra oamenilor la care partidul trebuie să renunţe, pentru simplul motiv că menţin eticheta de corupţie şi clan mafiot. Mă refer aici strict la unii dintre liderii PSD Prahova, singura organizaţie pe care o cunosc în detaliu, prin natura poziţiilor pe care le-am deţinut', a scris Savu pe blog.
De asemenea, el arată că, după ce şi-a anunţat intenţia de a candida pe lista Consiliului Judeţean Prahova, a fost 'aspru certat' într-o şedinţă a Biroului Permanent al PSD Prahova.
'Ultima experienţă de acest gen a fost vinerea trecută, când am fost aspru certat într-o şedinţă a Biroului Permanent al PSD Prahova, pentru simplul fapt că mi-am permis ca într-o declaraţie de presă să îmi anunţ intenţia de a candida pe lista Consiliului Judeţean Prahova. Nu m-am gândit niciodată că ar putea fi posibil ca partidul meu, în Prahova, să fie la cheremul unor oameni trimişi în judecată sau suspectaţi de corupţie, care să îşi menţină funcţiile prin metode de intimidare şi frică, iar eu să cer voie să exprim ceea ce gândesc... De aceea, decizia mea de a demisiona se doreşte a fi un semnal de alarmă, un protest dacă vreţi, faţă de acele personaje compromise care reprezintă în continuare PSD în acest judeţ', spune Daniel Savu.
Totodată, el aminteşte că a încercat să candideze pentru diverse funcţii în partid, însă nu a fost lăsat. Savu precizează că a activat timp de 18 ani în PSD, iar acum este senator independent, plenul Senatului urmând a fi informat, miercuri, cu privire la acest aspect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Vești bune din Austria: Partidul Poporului, ÖVP, blocat pe locul al treilea. Nehammer nu va mai fi premier