Daniel Funeriu: Eu am introdus „Școala Altfel”, dar mă opun mai multor aspecte
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Agerpres
Agerpres
Daniel Funeriu, ministru al învățământului în guvernul Boc II, a vorbit despre „Școala Altfel”.

Programul național „Școala altfel” are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia fiecărei unități de învățământ, conform ordinului ministrului educației naționale și cercetării științifice privind structura anului școlar, valabil în anul școlar respectiv.

„Școala altfel” este un program național al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socio-emoționale în rândul copiilor preșcolari/elevilor. Cadrele didactice vor proiecta, testa și evalua abordări eficiente pentru dezvoltarea acestor competențe și abilități. Programul național„Școala altfel” oferă un spațiu de experimentare în care atât cadrele didactice, cât și elevii sunt încurajați să își manifeste creativitatea și să îmbine într-un mod atractiv teoria cu aplicațiile ei din viața de zi cu zi, învățarea cu preocupările individuale într-un context favorabil dezvoltării socio-emoționale.

„Eu am introdus „Școala Altfel”, cu un scop precis. Astăzi „Școala Altfel”, „Săptămâna Verde” și altele asemenea au devenit niște aiureli inutile. Cred că este important ca elevii să fie expuși unor lucruri pe care curriculum formal nu le conțin. Da, cred că sunt importante, de exemplu, educația juridică, educația financiară și altele asemenea, DAR nu în timpul programului școlar și, poate, nici în interiorul școlii. Toate acestea pot fi, (și trebuie!) introduse în programul „Școala Altfel”, nu vizite în Dubai (da, m-a sunat cineva să mă întrebe dacă mi se pare normal!).

Pentru a fi și mai clar:

1) mă opun intrării în sala de clasă a unei persoane care nu este profesor

2) mă opun ca ore prevăzute în orar să fie înlocuite cu „educație pentru ...”

3) este foarte important ca elevii să fie expuși și altor experiențe decât cele din programa școlară, este suficient timp în „Școala Altfel” pentru astfel de experiențe relevante (educație financiară, educație juridică, etc)

4) este foarte important ca elevii să fie expuși unor oameni care nu le sunt profesori, dar nu în locul orelor prevăzute în orar”, a scris Daniel Funeriu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel