La conferința de presă din 2018, când compania UiPath depășise pragul de 1 miliard de dolari și devenise un „unicorn”, Daniel Dines, actual cel mai bogat român din lume, spunea că nu a avut o strategie de început și chiar se gândise să renunțe la companie.
„Cel mai interesant este că am făcut asta în 2 ani și jumătate, pornind de la o echipă de 10 oameni dintr-un apartament din București”, spunea în deschiderea conferinței de presă cofondatorul UiPath. Acesta a adăugat că ceea ce s-a întâmplat cu firma pornită din România este „unic”.
Secretul sunt oamenii
„Secretul din UiPath au fost oamenii din UiPath, asta a fost, noi nu avem o supertehnologie, nu ăsta este fundamentul. Ce s-a întâmplat aici a fost cultura companiei. Noi am construit UiPath uitându-ne în Silicon Valley, la ce se întâmplă acolo”, mai spunea Dines. „Noi (n.r. - cei doi cofondatori) am avut o discuție prin 2012, când ni se părea că ne ratăm cariera construind tehnologie și ne-am întrebat de ce facem asta. Ne-am dat un termen de 2 ani să construim cea mai bună tehnologie și am început să facem chestia aia pur și simplu pentru tehnologie. Am făcut o tehnologie foarte bună, dar care nu a avut niciun client practic. În 2013, noi ne uitam să tragem cortina. A fost un moment astral pentru noi, când am descoperit primul nostru client, o companie de BPO din India”, își amintea Daniel Dines.
Strategia nu contează într-un start-up
„Pur și simplu am început să creștem, fără o strategie, strategia nu contează într-un start-up, realmente, sunt cu totul și cu totul alte lucruri care sunt importante. (...) În UiPath, cultura este anti-manager, anti-boss, nimeni nu are voie să dea directive de sus, să spună „tu faci asta”, pentru că așa vreau eu. Ăsta este un anti-model în cultura noastră”, mai spunea antreprenorul.
Nu s-au temut de competiție
„Noi am avut 2 competitori mult mai mari decât noi, în 2014, 2015, mi se părea că sunt giganți, nu mi s-a părut vreodată că putem pur și simplu să îi batem, dar fără să ne uităm la ei noi am început să creștem echipa”, a adăugat acesta.
Primii clienți români, abia în 2017
„Noi nu am făcut niciodată afaceri în România. În 2017 am avut primii clienți din România pentru că voiau tehnologia noastră”, afirma Dines.
Strategia Hoardei de Aur
„Strategia noastră de business este strategia lui Gingis Han, a Hoardei de Aur, „just go and conquer the world”. Până la urmă asta am făcut, nu am avut o super strategie Iar în momentul când oamenii cred și e o idee bună și te duci și capturezi o piață, chiar se întâmplă, spre surpriza noastră, a tuturor, am văzut că funcționează, iar în 2018 vom continua să facem ceea ce știm pur și simplu”, declara în 2018 Daniel Dines.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video