Data publicării:

Daniel David (UBB): Cer ministrului Educaţiei un fond special pentru susţinerea excelenţei în 3-5 universităţi

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Prorectorul cu cercetarea al Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) Cluj-Napoca, Daniel David, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că cere ministrului Educaţiei un fond special pentru susţinerea excelenţei în câteva universităţi româneşti, adăugând că orice ţară care nu are 3-5 universităţi de tip world class, în rankinguri internaţionale, riscă să devină o colonie tehnologică sau ştiinţifică.

"Cer ministrului Educaţiei un fond special pentru susţinerea excelenţei pentru 3-5 universităţi, pentru a deveni mai competitive. Apoi, aş cere modificări fundamentale la Legea Educaţiei, astfel încât să avem o finanţare de bază pentru infrastructura de cercetare, să avem posibilitatea de face angajări şi prin politica de head hunting, controlat, cu o comisie internaţională. De asemenea, trebuie pus un accent mai mare pe modul în care este prezentată norma academică, să fie clară componenta de educaţie şi de cercetare, acum este o ambiguitate. (...) Anul acesta, rankingul QS a atras atenţia după ce anul trecut au fost cinci universităţi româneşti în top 1.000 în acest clasament, iar acum au rămas două. Este un pericol foarte mare şi, ce nu se înţelege la nivel naţional, este că orice ţară care nu are trei, patru, cinci universităţi de tip world class, în rankinguri internaţionale, are riscul să devină o colonie tehnologică sau ştiinţifică şi să ia de la alţii, nefiind capabilă să genereze ea lucruri noi, să producă schimbări", a spus Daniel David.

El a adăugat că în România nu se înţeleg anumite lucruri legate de dezvoltarea academică.

"Deşi universităţile româneşti cresc, alţii din jurul nostru cresc mai mult şi mai repede. Poziţia noastră în rankinguri este determinată nu de scorul nostru, ci de scorul nostru comparat cu al altora. Dacă alte ţări au politici de dezvoltare academică, înţelegând că o ţară fără câteva universităţi de tip world class nu poate fi competitivă, noi nu înţelegem asta. La noi, finanţarea vine încă nu pe baze competitive, nu avem un program de susţinere a excelenţei, iar neavând aceste lucruri, nu trebuie să ne mire că universităţile româneşti merg mai jos în rankinguri", a afirmat Daniel David.

El a subliniat că cele mai competitive universităţi trebuie să primească finanţare în plus de la buget.

"În România sunt foarte multe universităţi, dar nu trebuie să intre toate în rankinguri internaţionale. Suntem ca la fotbal, sunt mai multe ligi, fiecare având rolul ei social. Nu trebuie să fie toate în Liga Campionilor, dar în România nu se înţelege acest lucru. Toate cele 40-60 de universităţi au pretenţia că pot intra în rankingurile internaţionale, dar nu au cum să intre. Ministerul Educaţiei nu are o politică de diferenţiere, unele universităţi având un rol local, altele fiind regionale sau naţionale, dar 3-4 trebuie să asigure competitivitate şi să primească finanţare în plus", a mai spus Daniel David. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel