"În ceea ce priveşte criptomonedele, opinia mea este că acestea sunt periculoase. Sunt active financiare foarte speculative, iar active precum Libra - fie ele sprijinindu-se pe un mănunchi de active considerate sigure sau monede - sunt foarte periculoase pentru că fac parte din logica celor care cred că este nevoie de pieţe paralele, de dispariţia băncilor centrale. Există o asemenea gândire. Criza financiară a aneantizat reputaţia guvernelor şi a unor bănci centrale, bănci centrale mari şi este nevoie de alte monede, de circuite paralele, de structuri non-ierarhice. Deci discuţia este mult mai adâncă. Nu este legată numai de sistemul monetar. Nu întâmplător libertarienii sunt ataşaţi de această viziune. Ei care şi resping băncile centrale, ar dori să ne întoarcem în lumea lui free-banking. De aceea Libra este foarte periculoasă, fiindcă ar însemna, ea s-ar adresa la miliarde de utilizatori şi de fapt ar fractura în mod aproape iremediabil sistemul monetar şi băncile centrale şi-ar pierde din eficacitate", a spus Daniel Dăianu, scrie Agerpres.
El a menţionat că băncile centrale au şi aşa mari dificultăţi în a formula şi implementa politicile lor.
"În ceea ce priveşte viitorul, dacă punem de o parte criptomonedele, care trebuie să fie reglementate foarte sever, eu sunt pentru o reglementare foarte severă a pieţelor de capital, a ceea ce este numit sector bancar umbră, în viitor, politica monetară va fi o îmbinare între o ţintire a inflaţiei pragmatică şi controlul agregatelor monetare. Măsurile macroprudenţiale în mod inevitabil înseamnă şi controlul agregatelor monetare, pentru că încercăm să punem stavilă mişcării banului în economie", a explicat Daniel Dăianu.
În luna iunie a acestui an, reţeaua socială Facebook a anunţat că intenţionează să introducă o nouă criptomonedă, denumită Libra, în cadrul strategiei sale de a se extinde pe segmentul plăţilor digitale. Facebook susţine că Libra va fi susţinută de active reale, cum sunt depozitele bancare şi obligaţiunile guvernamentale, în ideea de a fi mai stabilă decât alte criptomonede precum bitcoin. Anunţul celor de la Facebook a fost întâmpinat cu scepticism de autorităţile de reglementare şi politicieni, Franţa şi Germania avertizând că intenţionează să blocheze Libra în Europa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui