Daniel Constantin: UDMR să intre acum în ACD. În 2012 va fi prea târziu
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a afirmat vineri, la Piteşti, că „UDMR este pusă în situaţia de a alege. Va avea o nouă conducere şi nu ştiu dacă noul preşedinte îşi va permite să ţină partidul în opoziţie opt ani, pentru că împreună, cele trei partide, PSD, PNL şi PC, probabil vor avea peste 50%, eu zic chiar mult mai mult, în 2012. Şi nu ştiu dacă atunci UDMR va mai putea fi parte a acestei alianţe. (...) UDMR are uşa deschisă acum. Chiar dacă noi, conservatorii, am fost oarecum virulenţi în anumite momente la adresa UDMR, cred că se pot găsi puncte comune de discuţie pentru interesul naţional“, a declarat liderul conservator.
În opinia sa, o nouă majoritate s-ar putea realiza, mai degrabă, prin atragerea unor parlamentari ai PDL şi UNPR, care doresc să se disocieze de imaginea erodată a actualei guvernări, în perspectiva următoarelor alegeri.
„Sunt foarte mulţi parlamentari din UNPR şi chiar din PDL care îşi dau seama că nu mai pot veni în faţa alegătorilor în 2012 să ceară voturi, când au adus ţara în situaţia dezastruoasă în care se află astăzi. De aceea aş pune accent mai mare să vină în această majoritate pe cei din PDL şi UNPR, care îşi dau seama că nu vor mai fi aleşi niciodată, decât pe UDMR“, a explicat Daniel Constantin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News