Data actualizării:
Data publicării:

Daniel Constantin-Ponta, relație: Nu are de-a face cu politica

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

 Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a precizat, duminică, după ce Biroul Politic Central al formaţiunii a decis să îi retragă sprijinul politic pentru funcţia de viceprim-ministru şi ministru al Mediului, că are o relaţie bună cu fostul premier Victor Ponta, relaţie care nu are nimic de-a face cu politica. 

"Mi s-a reproşat în interiorul discuţiilor că m-am văzut şi că mă văd cu domnul Ponta şi le-am spus celor care au uitat că am o relaţie bună cu domnul Ponta, care nu are nimic de a face cu politica şi că indiferent că nu mai ocupă funcţia de preşedinte al PSD sau prim-ministru, eu nu îmi schimb părerea aşa cum, din păcate, alţii au făcut-o. Îmi amintesc momentul în care domnul Tăriceanu păşea pe scările Guvernului, mergând pentru sprijin la domnul Ponta. Se pare că acum o întâlnire în care vorbim cu totul şi cu totul altceva decât politică este clamată şi este folosită de domnul Tăriceanu pentru a arăta eventuale direcţii pe care eu le-aş lua în activitatea politică", a precizat Daniel Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă. 

El a subliniat că nu a schimbat niciodată apartenenţa la un partid politic. 

"Am intrat în politică în PC şi sunt membru al continuatorului Partidului Conservator. Nu am trădat niciodată pe nimeni şi nu am abandonat oamenii, cum este cazul şi de această dată. Am pus la bătaie funcţia mea de ministru şi viceprim-ministru fără niciun fel de ezitare, pentru a păstra lângă mine oameni de valoare care au contribuit la succesul nostru. Şi aşa o să fac şi în continuare. Din păcate, alţi colegi pun mai presus interesul propriu decât alte interese care ţin de onoare şi caracter", a adăugat el, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel