Data publicării:

Taxe vamale pentru cerealele din Ucraina, noua măsură adoptată la nivel european. Daniel Buda: Am venit cu soluții pentru a ne proteja fermierii

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik

Fermierii români au acum o nouă măsură de protecție împotriva importurilor masive de cereale din Ucraina, după ce Parlamentul European a adoptat o serie de amendamente menite să stabilizeze piețele pentru mai multe produse agricole.

Potrivit europarlamentarului Daniel Buda, în urma votului de aseară, au fost adoptate o serie de amendamente care extind măsurile de protecție, inclusiv pentru produse precum cerealele și mierea. Aceste amendamente vin în contextul unei propuneri a Comisiei Europene de a liberaliza temporar comerțul cu produsele ucrainene, care ar putea afecta producătorii agricoli din UE.

Printre amendamentele adoptate se numără extinderea măsurilor de salvgardare și la alte produse sensibile, precum cerealele și mierea, pe lângă zahăr, ouă și păsări de curte. De asemenea, perioada de declanșare a măsurilor de urgență a fost redusă și s-a inclus și anul 2021 în calculul perturbărilor la volumul de import al produselor sensibile.

Vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European a explicat semnificația acestor amendamente, subliniind importanța supravegherii atente a importurilor care ar putea perturba piețele interne ale UE. Amendamentele adoptate vor permite impunerea unor taxe vamale pentru cantitățile de produse care depășesc anumite limite și care ar putea afecta producția internă a UE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel