Data publicării:

Dăncilă, vizită Vatican. Întrevedere cu studenții români. Promisiunea premierului

Autor: Darius Muresan | Categorie: Politica
WhatsApp

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit la Roma cu studenții români din universitățile potificale. Guvernul va acorda sprijin studenților.

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu studenţii români de la universităţile pontificale, în contextul vizitei pe care o efectuează la Roma în perioada 10-13 mai, promiţând sprijinul Executivului de la Bucureşti pentru dotarea bibliotecii Colegiului Pontifical "Pio Romeno".

"Prim-ministrul a subliniat, în intervenţia sa, importanţa Colegiului Pontifical 'Pio Romeno' în formarea studenţilor români la Vatican şi în consolidarea relaţiilor dintre România şi Sfântul Scaun. Discursul premierului a evidenţiat aspecte legate de vizita la Sfântul Scaun şi primirea de către Papa Francisc, cu accent pe evenimentele dedicate Centenarului şi dorinţa Guvernului României de a spori prezenţa românească la Vatican printr-o serie de manifestări culturale, academice şi religioase", a informat Guvernul, prin intermediul unui comunicat.

Totodată, în cadrul întrevederii, desfăşurată la sediul Colegiului "Pio Romeno", prim-ministrul Dăncilă a promis studenţilor sprijinul Executivului de la Bucureşti pentru dotarea bibliotecii colegiului pontifical.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel