Data publicării:
Dăncilă, premier. Elena Udrea, prima reacție: Mă rezum la a constata că...
Într-un mesaj publicat pe Facebook joi, 18 ianuarie, Elena Udrea transmite că, momentan, mai așteaptă înainte " de a arunca cu piatra " .
"Gata, avem un guvern nou, pus pe repede înainte, la fel ca toată întâmplarea cu schimbarea Primului Ministru. Pentru prima dată România are o femeie în această funcție, ceea ce mă face să mă abțin de la păreri referitoare la performanțele economice pe care noul Cabinet le va avea. Din solidaritate.
Așa că mă rezum la a constata că un lucru bun, sigur s-a întâmplat. Anume, de data aceasta avem un Premier care nu i-a fost indicat lui Dragnea de către Securitate.
Dacă azi avem o clasa politică slabă, incapabilă să dea premieri de calibru, dacă avem guverne mediocre și un Parlament la fel, este consecința planului de distrugere a acesteia, pus în practică de Sistemul ocult de putere, în ultimii 9 ani.
De aceea, eu cred că singurul lucru care contează în numirea unui prim ministru acum este capacitatea, curajul și determinarea de a se lupta cu Sistemul pentru a instaura democrația reală și statul de drept în România.
După ce România va deveni o țară normală, restul lucrurilor le poate face orice gospodar de bună credință ajuns în fruntea executivului.
[citeste si]
Așa că, deocamdată, mai aștept înainte să arunc cu piatra", a scris Elena Udrea pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News