Data actualizării:
Data publicării:

Dăncilă a plecat de la sediul PSD. Declarațiile momentului după rezultatele la alegerile prezidențiale

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Viorica Dăncilă a plecat de la sediul PSD, unde a făcut declarații importante. 

Iată principalele declarații ale Vioricăi Dăncilă, făcute la ora 01:00, în 25 noiembrie 2019: 

Despre pași în spate acolo unde s-au obținut rezultate proaste


- Nu voi cere absolut nimic. Vreau să analizăm toți de ce s-a ajuns aici, să ne asumăm fiecare lucrurile care nu au mers bine. Trebuie să fie o discuție între toți.

-  Trebuie să ne asumăm rezultatul, să vedem cum îl menținem și să aducem voturi în plus. 

- Repet, față de rezultatul avut la europarlamentare, de schimbările din partid, eu spun că a fost o muncă în echipă, o muncă a noastră, a tuturor și este bine că am ajuns la numărul de voturi avut în 2016. 

Despre victoria lui Klaus Iohannis

- A fost mai apreciat Klaus Iohannis de electorat, a avut echipele care s-au mișcat mult mai bine în teritoriu, a câștigat foarte mult în orașele și-n județele mari. 

Despre schimbarea liderilor, prin asumarea rezultatelor obținute

- Nu știu, vom lua decizia în CExN. Nu putem să avem o abordare unitară, pentru că sunt județe unde n-am stat niciodată foarte bine, sunt județe unde am stat mai bine. Trebuie să avem această discuție. 

Despre prezența lui Gabriel Oprea la sediul PSD

- Am făcut protocol de colaborare cu sindicatele, cu CNSLR Frăția, Uniunea Rezerviștilor Polițiștilor și Militarilor, cu mai multe sindicate, iar, prin aceste protocoale pe care le-am semnat, liderii de sindicat fac parte din CExN al PSD. Toți liderii de sindicate au funcție de vicepreședinte la nivel de CExN. Am făcut protocoale cu cinci sindicate, deci cinci vicepreședinți. Asta înseamnă că toți liderii de sindicate au funcțiile de vicepreședinte în CExN. Dacă au această funcție, au drept de vot. 

Mesaj pentru Klaus Iohannis

- O să-l sun mâine pe dl Iohannis și o să-l felicit, este normal, în politică, ca și în sport, trebuie întotdeauna să-l feliciți pe cel care a câștigat. Este un act de normalitate. 

- Sentimentele sunt contradictorii, mi-aș fi dorit un rezultat mult mai mare, pe de-o parte. Pe de altă parte, am făcut tot ceea ce a depins de mine. Așa este politica, mergem mai departe. Nu a fost un scor mult sub așteptările pe care le-am avut. 

- Eu mă bucur că am reușit să recâștigăm încrederea electoratului pierdut la alegerile europarlamentare.

Fraudă în diaspora  

- Eu n-am aceste informații, am respectat votul celor din diaspora, mă bucur că au venit în număr atât de mare la vot.

Dacă-și va da demisia după CExN

- Nu!  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel