Data actualizării:
Data publicării:

Dăncilă, rugăminte în PSD pentru candidatura lui Pleșoianu. Replică la critici: Nu înțeleg acest joc

Autor: Irina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp
Liviu Pleșoianu FOTO AGERPRES
Liviu Pleșoianu FOTO AGERPRES

Viorica Dăncilă, președinte al PSD, îi răspunde lui Liviu Pleșoianu, candidat la șefia PSD la Congresul se sâmbătă, care a acuzat-o că este dependentă de sfetnici oficiali și neoficiali. 

Viorica Dăncilă a afirmat, la Antena 3, că un prim-ministru trebuie să fie informat, iar ”că primește aceste informări de la Servicii, e un lucru de normalitate, toți le-au primit, și dl Cioloș, și dl Boc, toți premierii le primesc, dar nu înseamnă că ești subordonat cuiva sau unei instituții, asta e normalitatea”. 

Președintele PSD a continuat: ”Mă deranjează că un coleg, eu spun că este coleg, vine cu asemenea lucruri în spațiul public. Mai mult, mă deranjează că eu am introdus și țin la această democrație. I-am rugat pe colegii mei să-l lase pe dl Pleșoianu să candideze cu toate că nu întrunea condițiile pentru a candida. Am spus că e șansa domniei sale, dacă vrea acest lucru, lăsați-l să candideze. L-am introdus pe dl Pleșoianu în toate sondajele pentru candidatura la președinția României, pentru că am înțeles că vrea acest lucru. Nu înțeleg această comportare și nu înțeleg acest joc. Eu mi-aș putea argumenta o poziție critică la adresa dlui Pleșoianu legată de discursul anti european și anti american pe care l-a avut la Congres și pe care eu nu mi-l asum, dar aceste lucruri ar trebui dl Pleșoianu să vină să le spună în partid sau să vină să le discutăm.” 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel