Data publicării:
Dăncilă, în ședința de Guvern: Avem o Ordonanță de Urgență extrem de importantă
Viorica Dăncilă, premierul României, a anunțat, în cadrul ședinței de Guvern, că se va adopta o Ordonanță de Urgență importantă.
Guvernul s-a reunit marți, 17 iulie, în şedinţă. Premierul Viorica Dăncilă a făcut o serie de anunțuri importante. "Avem pe ordinea ședinței de Guvern de astăzi o Ordonanță de Urgență extrem de importantă pentru gestionarea deșeurilor provenite din ambalaje. Obiectivul central al măsurilor introduse prin acest act normativ este de a crește rata de reciclare a deșeurilor și a de pune astfel România pe harta europeană a reciclării și a economiei circulare", a afirmat Viorica Dăncilă.
Schimbare de abordare
"Mai simplu spus, măsurile introduse prin această Ordonanță de Urgență aduc o schimbare de abordare în materie de gestionare a deșeurilor, astfel încât să ne obișnuim să nu mai tratăm deșeurile ca pe ceva inutil, ci ca pe o resursă care merită și care trebuie să fie valorificată", a declarat Viorica Dăncilă în cadrul ședinței de Guvern de marți, 17 iulie.
În altă ordine de idei, premierul a anunţat că a fost semnat contractul pentru achiziţionarea a cinci aeronave Boeing 737-MAX 8 care vor intra în flota Tarom.
Vezi și: Viorica Dăncilă, Tarom: Dau astăzi o veste
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News