Dăncilă: ''Îmi este teamă. Soțului meu, din păcate, i-am spus după...''
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă a declarat că în momentul în care i s-a propus funcția de prim-ministru prima dată a spus "Nu", dar după insistențe a acceptat. Dăncilă afirmă că soțului i-a spus după ce a luat decizia și îi este teamă acum să nu îi dezamăgească pe cei care cred în ea.

"Ca în mijlocul oceanului, care nu e liniștit, cu multe furtuni. O viață în care în fiecare zi îți poate aduce un lucru nou, iar tu trebuie să știi să răspunzi acestei provocări. Era o altă abordare în care principala armă era negocierea. Puteai să discuți cu colegi din alte grupuri politice când voiai ca un amendament o lege să devină realitate",a spus Viorica Dăncilă, în cadrul Marius Tucă Show.

"Dorința mea a fost să discut cu conducerea partidului pentru a promova mai multe femei. Colegii au spus că au altă abordare și că ar fi bine să mă pregătesc să preiau funcția de premier. Primul meu răspuns a fost nu. Știam că la Bruxelles aveam foarte multe cunoștinte, am generat un val de încredere, și că mi-e totuși greu să revin la politica din România. Am vorbit cu președintele partidului, cu colegii mei, mi-au spus că un premier trebuie să fie unul echilibrat. Soțului meu, din păcate, i-am spus după. Nu mai era timp, pentru că am intrat în CEx. Fiecare, nu există un conducător (în familia mea-n.r.). Întotdeauna m-a susținut. Cum și eu l-am susținut. Ar fi lăsat opțiunea la mine", a mai spus Dăncilă.

Mi-a fost teamă și încă îmi este teamă, dar nu de faptul că nu aș putea să fac față acestei funcții. Mi-e teamă să nu dezamăgesc, să nu îi dezamăgesc pe cei care cred în mine și pe cei care și-au pus speranțele în schimbare

Vezi și: Dăncilă: Nu aș vrea să îl judec pe Liviu Dragnea, dar...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel