Data publicării:

Dăncilă, despre ministrul Răzvan Cuc: Foarte bine face! Nu mai putem tolera

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Răzvan Cuc
Răzvan Cuc

Viorica Dăncilă a abordat, în cadrul interviului acordat DC News, şi subiectul investiţiilor în infrastructura rutieră. Premierul a subliniat faptul că acest domeniul va fi tratat cu prioritate dat fiind că România este mult în urmă la acest nivel iar oamenii nu mai au răbdare.

"Avem nevoie de investiţii majore. După cum ştiţi, am format un departament în subordinea primului-ministru legat de monitorizarea investiţiilor în infrastructură, sănătate. Vrem să începem o autostradă, dacă nu putem pe parteneriat public-privat atunci pe fonduri guvernamentale dar trebuie să facem acest lucru. Oamenii nu mai au răbdare. Eu nu pot să mai vorbesc că în 2015 sau în 2009 nu s-a făcut. Eu vreau ca acum să vorbesc că am început, acesta este stadiul, pe fiecare investiţie în parte să am un raport săptămânal, iar oamenii să cunoască progresele care s-au făcut", a declarat Viorica Dăncilă.

- "Şi văd că Răzvan Cuc mai şi reziliază contracte", a intervenit Bogdan Chirieac.

- "Şi face foarte bine. Nu putem să mai spunem că terminăm sectoare de autostradă în 2018, că mergem cu 100 de kilometri şi acel tronson să nu fie terminat nici acum. Aceste lucruri nu le mai putem tolera dacă vrem, într-adevăr, să facem paşi importanţi", a subliniat Viorica Dăncilă.

VIDEO:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel