Data publicării:
Dăncilă, decizie privind votul prelungit din Diaspora
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că Guvernul are în lucru, într-un stadiu avansat, un pachet de legi pentru îmbunătățirea procesului electoral.
Imediat după alegerile euro-parlamentare, am cerut MAI și MAE să analizeze organizarea și desfășurarea votului și care sunt soluțiile pentru a asigura dreptul la vot al cetățenilor. Avem în lucru un pachet de măsuri pentru îmbunătățirea procesului electoral astfel încât cetățenii din țară și din străinătate să exercite dreptul la vot în condiții cât mai bune. Luăm în calcul prelungirea votului pe mai multe zile, extinderea votului prin corespondență și orice alte măsuri care să contribuie la o mai bună desfășurare a procesului de vot. Salut inițiativa Parlamentului României de a institui o comisie pentru îmbunățirea legislației electorale. Vreau să transmit un mesaj ferm! Guvernul are toată deschiderea pentru dialog și consultare cu toate instituțiilor publice și cu factorii interesați în găsirea soluțiilor cele mai potrivite pentru asigurarea dreptului la vot. Ne-am bucura dacă din partea președintelui României și din partea partidelor opoziției am avea un proiect concret pe care să și-l asume și care să rezolve problemele din Diaspora. Cel mai ușor este să critici, mai greu este să vii cu soluții. a spus premierul Dăncilă, în cadrul ședinței de la Palatul Victoria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News