Data publicării:
Dăncilă: Dacă ceream eu demisia lui Bănilă (DIICOT) era linșaj
Viorica Dăncilă a declarat că, în cazul în care ar fi cerut destituirea șefului DIICOT, atunci ar fi fost linșaj, însă aici este folosită dubla măsură. Premierul a precizat că nu îl cunoaște personal pe Felix Bănilă și nu știe dacă „a fost bun sau nu a fost bun".
„Vreau să vă spun dacă eu făcea acest lucru și ceream destituirea șefului DIICOT era linșaj. Dar și aici se folosește dubla măsură. Nu îl cunosc pe șeful DIICOT personal. Nu știu dacă a fost bun sau nu a fost bun, dar trebuie să ai niște motive și să vezi ce rezolvă acest lucru. Eu destituit șeful poliției la Olt. Toate aceste lucruri nu știu dacă au ajutat sau nu. Pe mine mă interesează să avem un răspuns la ce s-a întâmplat cu cele două fetițe", a afirmat Viorica Dăncilă, joi seara, la România TV, informează Mediafax.
Șeful DIICOT, Felix Bănilă, a anunțat că și-a depus demisia de onoare la Ministerul Justiției, decizie luată în urma discuțiilor cu ministrul Justiției și cu procurorul general. Bănilă consideră că demisia este necesară astfel încât colegii săi să lucreze într-un climat lipsit de presiune.
Tot miercuri, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru eliberarea acestuia din funcție.
Klaus Iohannis a solicitat, luni, demisia lui Felix Bănilă din funcția de procuror-șef al DIICOT, pe fondul gestionării anchetei din Caracal. Șeful statului a condamnat și modul în care a fost tratată familia Melencu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News