Data publicării:

Dăncilă: Ce se întâmplă cu plata pensiilor și a salariilor

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Bani
Bani

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat marţi că bugetul pe anul 2019 va dispune de resursele necesare pentru plata pensiilor şi a salariilor din sectorul public.

"În anul 2019 dispunem de resursele bugetare necesare pentru plata pensiilor şi salariilor în sectorul public, aşa cum ne-am angajat prin programul de guvernare. Proiectul bugetului pentru anul viitor va reflecta asigurarea banilor necesari pentru plata majorată a pensiilor şi salariilor din sectorul public, majorarea salariului minim pe economie, aşa cum ne-am angajat în faţa românilor. Tot pentru anul 2019, se are în vedere majorarea punctului de pensie, de la 1 septembrie, cu 15%, astfel încât noua valoare a punctului de pensie să fie 1.265 de lei. Avem bani pentru tot ceea ce am promis că vom face în anul 2019", a spus Dăncilă într-o intervenţie telefonică în emisiunea lui Victor Ciutacu, la România TV.

Ea a subliniat că în buget vor fi prevăzute şi sume pentru investiţii.

"Dacă cineva s-ar uita la modul în care au evoluat investiţiile în România va vedea că acest lucru este prioritar pentru noi. Anul viitor avem bani şi de investiţii şi vor fi şi investiţii în România, astfel încât să putem veni şi în acest sector cu lucruri foarte bune, cu lucruri pozitive", a afirmat Dăncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel