Data publicării:
Dăncilă, anunț în ședința de Guvern de vineri. Transportatorii, vizați
Guvernul României adoptă o ordonanţă de urgenţă privind transportul rutier, anunțul fiind făcut vineri, 29 martie, de către premierul Viorica Dăncilă.
„Un act normativ pe care îl vom adopta astăzi a fost definitivat după consultările avute de reprezentanţii Guvernului cu patronatele din sectorul transportului rutier”, a anunțat Viorica Dăncilă la începutul ședinței de Guvern de vineri.
„Ordonanţa de urgenţă pe care o adoptăm include modificările necesare stabilite după un proces de consultare publică la care factorii implicaţi au avut un cuvânt important", a declarat premierul României.
Dăncilă: Aprobăm studiul de fundamentare pentru autostrada Târgu-Neamţ - Iaşi
De asemenea, Guvernul aprobă, vineri, studiul de fundamentare pentru proiectul strategic de investiţii în parteneriat public-privat 'Autostrada Târgu-Neamţ - Iaşi', a cărui valoare estimată este de 1,2 miliarde de euro şi presupune realizarea a 68 de kilometri.
„Alocăm fonduri de la bugetul de stat, luăm măsuri pentru atragerea fondurilor europene şi pentru dezvoltarea de proiecte în parteneriat public-privat, astfel încât să realizăm obiectivele de infrastructură aşteptate de mulţi ani de către români. Aprobăm astăzi studiul de fundamentare al proiectului strategic de investiţii în parteneriat public-privat 'Autostrada Târgu-Neamţ - Iaşi', de asemenea vital pentru regiunea Moldovei. Valoarea totală a investiţiei este estimată la 1,2 miliarde euro, iar perioada de proiectare şi realizare a autostrăzii este preconizată să dureze 48 de luni. Proiectul are în vedere realizarea a 68 de kilometri de autostradă, iar efectele economice de atragere a investiţiilor în această regiune, dar şi sociale sunt evidente, mai ales că autostrada se racordează la drumul de mare viteză Bucureşti - Suceava, aflat în pregătire la Ministerul Transporturilor', a spus Dăncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News