Dana Săvuică, interviu: “Trăiesc intens!” Cum a schimbat-o divorțul!
Data publicării:
Autor: Dana Popa
WhatsApp
Dana Săvuică este o carte deschisă.

Mereu în mișcare, într-o formă de zile mari, între două avioane și o viață tumultoasă! A acceptat un interviu pentru DC News și am aflat cât iubește viața și cum se bucură de fiecare clipă. Iată cum s-a schimbat după divorț și află la ce vârstă ar mai poza în Playboy!

- Dana, ai lansat recent cartea de debut la Bookfest, "Din călătoriile unei femei cu suflet de copil". De când ți-ai dorit să te lansezi ca autor și ce anume te-a motivat să o scrii?

Demult cochetam cu ideea de a scrie dar niciodată nu reușeam să mă apuc de treabă serios. A trebuit să mă încurajeze echipa de la Editură Univers, cu care am colaborat pe un prim proiect, antologia “Cum e să fii fata” în care eu am fost co-autoare alături de alte 8 scriitoare. A urmat o serie de întâlniri cu cei de la editură și acceptul de a începe cartea, o autoficțiune care are povești reale dar și imaginare, cu personajele principale membrii familiei mele și câțiva prieteni cu care am petrecut momente speciale. Astfel, am pornit într-o călătorie care m-a condus pe drumul amintirilor din copilărie dar privit prin ochii femeii de acum

 (oar_w460)

- Vor urma și alte volume?

Tot ce este posibil. Depinde foarte mult de cum este primită această carte. Eu am nevoie de încurajări, iar în afară de cele ale editurii și cele ale familiei și prietenilor-care pot fi oarecum subiectivi - eu am nevoie de inputul cititorului străin care va da verdictul clar.

Tatăl tău a fost speaker și invitat special la evenimentul de lansare al cărții tale. A spus că îi semeni și că ești curajoasă. Ce anume ai moștenit de la el și care a fost povață cea mai de preț pe care ți-a dat-o?

El mă cunoaște foarte bine așa că iau de bună ceea ce a spus despre mine la lansare. Sunt curajoasă, ambițioasă, tenace și chiar încăpățânată, în sensul bun al cuvântului. Povața care mi-a rămas întipărită-n minte este aceea că nu trebuie să-mi pun toți sacii într-o căruță, să am tot timpul mai multe soluții la o problemă.

- Ești prima româncă care a pozat în Playboy! Dacă ai primi propunerea asta acum, ai stă pe gânduri sau ai mai repeta experiența?

Nici atunci, în anul 1999 când societatea românească era destul de pudibondă nu am avut semne de întrebare cu privire la decizia pe care am luat-o. Acum, ar fi mult mai ușor dar nu știu cât de interesant ar mai fi, având în vedere că trăim vremuri în care nuditatea este deja ceva comun, o monedă de schimb banală pentru înaintarea pe scară socială. Tocmai de aceea Dan Boerescu probabil a spus că pentru prima copertă și-a dorit o femeie împlinită și nu doar o fată cu un corp frumos. Dacă ar fi să mai fac din nou acest lucru, deși revista s-a închis între timp, ar fi poate la 50 sau 60 de ani, ca să dovedesc că o femeie este frumoasă la orice vârstă.

(oar_w460)

(oar_w460)

- Apropo de Playboy, la lansarea cărții tale, Dan Boerescu, unul dintre invitații speciali, a afirmat: “Înainte de Nicoleta Luciu și Gina Pistol a fost Dana Săvuică”, cum comentezi spusele lui? Te-au flatat?

Dan a spus asta prin prisma faptului că aceste două fete au fost lansate ca vedete chiar de această revistă pe când eu am fost vedeta care a lansat revistă. Deci e o diferență foarte mare între mine și cele două fete numite. Pe atunci, ele nu existau pe firmamentul monden pe când eu eram top model și prezentator tv la TVR1, mamă de fată, soție și managerul agenției și școlii mele de modele, Etiquette.

- Vorbești și despre divorț în această carte? Cum ai trecut peste această perioadă dificilă din viața ta?

Nu vorbesc despre ceea ce a condus la divorțul meu ci despre stările pe care le aveam ca femeie care simțea că are probleme în căsnicie, un lucru de care cu siguranță fiecare femeie s-a lovit măcar o data. Eu am luat decizia să pun punct dar în același timp am păstrat discreția.

- Mai ții legătura cu soțul tău?

Nu.

- Consideri că te-ai maturizat mai mult după această experiență?

Cu siguranță a fost și este o lecție în viață pe care am învățat-o dar au fost multe semne premergătoare care au condus la acest deznodământ. Totul mi-a schimbat percepțiile, principiile, judecată cu care am pornit la 20 de ani și care s-au schimbat pe parcursul anilor.

- Cum definești acum iubirea? Trăiești la fel de intens?

Iubirea capătă multe forme. Trăiesc intens inclusiv clipa când iubesc apusul de soare sau când navighez pe mare pe un catamaran, sau când am înotat în apă aproape de broaște țestoase, pisici de mare, delfini și chiar rechini. Eu am învățat să iubesc intens tot ceea ce îmi oferă viață. Trăiesc intens clipa.

(oar_w460)

(oar_w460)

- Fiica ta îți este cea mai bună prietenă? Vă faceți confesiuni? Îți povestește despre iubiții ei? Îi dau sfaturi în acest sens, despre cum să facă alegeri corecte în viață?

Suntem prietene dar totuși ea are viața ei, este destul de atentă cu intimitatea ei. O las să ia decizii singură dar atunci când are nevoie de ajutorul meu, sunt acolo tot timpul pentru ea.

- Cum arată viață la 48 de ani? Ce așteptări ai de acum încolo?

Este o vârstă foarte frumoasă. Recent, am vizitat Argentina și acolo femeia este iubită și venerată la orice vârstă. De atunci, nu îmi mai pasă de ce spune lumea (românii în special) despre femeia trecută de 40 de ani. Din păcate, românii au o percepție greșită despre această femeie. O consideră deja perimată, bătrână, o femeie care nu ar trebui să arate că are suflet de copil...

- Ce anume nu ți s-a îndeplinit până la această vârstă și încă îți dorești să ți se întâmple?

Sunt multe lucruri pe care doresc să le fac, țeluri pe care să le ating dar acum am învățat să o iau la pas mai încet, să mă bucur de fiecare lucru care se întâmplă în viața mea. NU  mai alerg după himere, aleg calitatea în locul cantității. Am ajuns la concluzia că fiecare lucru se întâmplă la timpul lui și pentru un motiv anume.

- Descrie-te, te rog, în câteva cuvinte!

Pasională, ambițioasă, sensibilă, dinamică, uneori cu prea multă energie.

(oar_w460)

(oar_w460)

- Ești pasionată de călătorii! Cum arată vara asta pentru tine din punctul de vedere al vacanțelor? Ce ți-ai propus să mai descoperi?

Anul acesta a început foarte bine pentru mine. De ziua mea am primit un cadou neașteptat dar care m-a emoționat teribil. O vacanță în Sri Lanka, țara în care eu am copilărit cu părinții și sora mea, aflați în misiune diplomatică acolo. Tui Travel Center m-a trimis acolo dar și în Maldive, o destinație la care visam de peste 30 de ani. Mi-a plăcut atât de mult încât ultimele două capitol din carte sunt dedicate acestor două destinații. Am continuat să aleg pachete interesante de vacanță și astfel am mers deja cu fiica mea într-un City Break la Stockholm, apoi merg cu niște prieteni în Grecia în insula Mykonos, în luna august vizitez Sankt Peterburg cu mama mea iar în luna septembrie plec în Egipt cu sora mea. Îmi doresc mult să ajung călător profesionist, astfel că toate aceste călătorii se vor regăsi pe vlogul meu www.danasavuica.ro, pe Facebook și Instagram dar și în următoarele mele cărți.

- Ce nu-ți lipsește niciodată din bagajul de vacanță?

O carte bună de citit, ochelari de soare, cosmeticele și câte o pereche de pantofi sau o ținută favorite. Îmi plac mult pălăriile și aleg din fiecare vacantă câte una. Am făcut o pasiune și pentru căni, magneți și statuete miniaturale. Bagajele mele sunt încărcate de așa ceva. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel