"Cea mai controversată propunere a ministrului este cea privind trecerea Inspecţiei Judiciare la Ministerul Justiţiei, care ar da o pârghie ministrului cu privire la exercitarea atribuţiilor de către judecători şi procurori, deoarece Inspecţia Judiciară nu se ocupă doar de acţiuni disciplinare şi cercetarea disciplinară a judecătorilor, ci face şi verificări privind managementul. Acestea pot avea ca efect revocarea din funcţie a preşedinţilor de instanţe, se pot face, conform proiectului, verificări privind apărarea independenţei unor judecători sau procurori, toate acestea sub controlul ministrului justiţiei, care va putea retrimite la IJ pentru a reface cercetările făcute de inspectori", a spus Dana Gîrbovan, într-o dezbatere publică miercuri.
A adăugat că "ministrul poate exercita o acţiune disciplinară, dacă doreşte, ca atare, soluţia propusă va însemna un regres din punct de vedere al independenţei justiţiei şi nu avem nicio garanţie că va conduce la îmbunătăţirea situaţiei acesteia". În opinia preşedintei UNJR, "ministrul justiţiei va fi între ciocan şi nicovală, pentru că va exista o presiune potenţială din partea partidului care îl susţine să exercite un anumit tip de acţiuni".
Dana Gîrbovan a participat miercuri la dezbaterea 'Quo Vadis, Justiţie?', organizată de o fundaţie culturală, la Cluj-Napoca, potrivit Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)