Data publicării:
Dan Voiculescu, plângere penală împotriva judecătorilor care l-au condamnat
Dan Voiculescu, președintele fondator al Partidului Conservator, a anunţat, pe blogul său, că a depus plângere penală împotriva judecătorilor Camelia Bogdan şi Mihai Mihalcea.
Dan Voiculescu spune că motivarea deciziei nu conţine probe împotriva sa, astfel încât condamnarea de 10 ani reprezintă o infracţiune, anume represiune nedreaptă.
"Judecator si judecat
Am citit Motivarea deciziei din 8 august a Cameliei Bogdan.
Am crezut ca macar Motivarea va contine probe directe sau indirecte impotriva mea. Nici urma de probe !
Asadar, am depus o plangere penala impotriva Cameliei Bogdan si a lui Mihai Mihalcea pentru savarsirea infractiunii de represiune nedreapta prevazuta de art. 283 alin. 2 Cod Penal care se pedepseste cu inchisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica.
Citește și: Dan Voiculescu: Băsescu, tu ce ai realizat? Luptă-te cu mine
Conform Constitutiei, nimeni nu se poate situa deasupra legii. Am incredere in magistratii corecti, cei datorita carora statul de drept suprevietuieste in Romania.
Sunt hotarat – iar consecventa ma caracterizeaza – ca acest dosar sa fie judecat, in continuare, atat de instantele din Romania, cat si de cele din Europa.
Nu pot lasa ca tot ce am realizat in aceasta viata, prin munca cinstita, sa fie umbrit de o mare nedreptate", conchide Dan Voiculescu pe blog.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News