Lovitură de teatru în cazul lui Dan Voiculescu. Președintele fondator al PC a fost chemat la orele 16:30 la DNA, în condițiile în care acesta programase o conferință de presă la orele 17:00.
De asemenea, joi, avocatul lui Dan Voiculescu a cerut strămutarea procesului în cazul dosarului "Telepatia".
Citește și: Dan Voiculescu: Kovesi pune presiune pe completul de judecată
Analistul Bogdan Chirieac este de părere că acest lucru este similar cu cel în care "unii își aniversează doi ani de la lovitura de stat sau doi ani de la demiterea oficială a președintelui României și transformarea sa în Guvernator. Anul trecut pe vremea asta tot așa s-a marcat, tot cu domnul Dan Voiculescu și cu Liviu Dragnea chemat la DNA pe dosarul aberant cu referendumul. Acum, cu domnul Dan Voiculescu se cade în ridicol, e o înșiruire de intervenții politice vizibile în Justiție", a declarat Bogdan Chirieac.
"Am văzut completul acela turbo care judecă într-o oră cât alții într-un an de zile. Acum este și chestiunea asta că domnul Voiculescu anunță conferința de presă la orele 17:00, iar la 16:30 este chemat la DNA. Mă întreb, nu puteau aștepta până când domnul Voiculescu termina conferința de presă?
Se decontează filmulețele acelea și se încearcă fel de fel de ziceri precum că domnul Voiculescu a instrumentat lucrurile respective. Până una-alta, pe Dan Voiculescu nu l-am văzut dansând cu familia Bercea Mondial. Familia prezidențială da, dansa cu Bercea Mondial. Ori totul sună ca o răzbunare", a mai declarat Bogdan Chirieac.
Citește și: Judecătorii Bogdan și Mihalcea din dosarul lui Dan Voiculescu, desemnați la CAB când erau încă la TMB
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare