Dan Petrescu revine la Chelsea!
Dan Petrescu a fost invitat să joace într-un meci pe Stanford Bridge, Chelsea împotriva celor de la Inter Forever. Partida va avea loc pe 18 mai. Actualul antrenor al CFR Cluj a jucat pentru echipa din Londra între 1995 şi 2000
Surpriză plăcută pentru Dan Petrescu. Fostul fundaş dreapta al naţionalei României a fost invitat la un meci de gală, pe 18 mai, Chelsea - Inter Forever. Este recunoscută simpatia fostului "tricolor", acum în vârstă de 50 ani, pentru fotbalul englez. El a declarat de nenumărate ori că şi-ar dori să ajungă antreneze în Premier League. Clubul vizat, fireşte, Chelsea Londra, unde cel supranumit Bursucul a fost printre cei mai iubiţi fotbalişti.
Performanțele lui Dan Petrescu
Dan Petrescu - acum antrenor al CFR Cluj - a jucat o finală de Liga Campionilor (Cupa Campionilor Europeni, cum se numea atunci) cu Steaua, în 1989. Cu Chelsea, echipă deţinută în prezent de miliardarul rus Roman Abramovich, Dan Petrescu a cucerit Cupa Cupelor, în 1998, după o finală câştigată de formaţia londoneză în faţa celor de la VfL Stuttgart, scor 1-0, gol italianul Gaianfranco Zola. Petrescu a mai câştigat cu Chelsea Londra Cupa Angliei şi Cupa Ligii Angliei.
Ca o dovadă a dragostei ce o poartă clubului din capitala Marii Britanii, una dintre cele trei fete ale lui Dan Petrescu a fost botezată chiar Chelsea.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News