Dan Petrescu, răsturnare de situație. Unde va antrena
Dat ca și demis, Dan Petrescu o va antrena în continuare pe Guizhou Hengfeng. Deși presa a anunțat că foarte probabil se va întoarce la CFR Cluj, se pare că antrenorul care a adus titlul anul trecut în Ardeal va continua în China, chiar dacă a retrogradat.
Informația a fost dezvăluită de un oficial al chinezilor.
„Noi vrem să mergem mai departe cu tehnicianul nostru, Dan Petrescu. Normal că a fost o mare dezamăgire că am retrogradat, dar se mai întâmplă în fotbal şi nu e doar vina antrenorului.
El a venit după 11 etape, când aveam doar 4 puncte. Apoi a avut o medie de un punct pe meci. E devreme să spunem ce obiective vor fi şi dacă vom încerca să promovăm imediat. Dar e clar că intenţionăm să facem o echipă cât mai puternică, împreună cu Dan", a precizat un oficial al formației chineze, potrivit GSP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News