Dan Șova spune câți bani a luat Victor Ponta din contractul Turceni - Rovinari
Senatorul Dan Sova a declarat, duminică, la emisiunea "Punctul de întâlnire" de la Antena 3, că premierul Victor Ponta a colaborat cu cabinetul său de avocatura în perioada în care se desfășura contractul Turceni - Rovinari, dar pe alte spețe.
Cabinetul lui Victor Ponta era specializat în drept penal și a colaborat cu cabinetul lui Șova, specializat pe drept comercial pentru apărarea a doi clienti privați.
"Nu a existat niciodată, nici prin intermediul societăţii pe care am condus-o eu, nici direct prin cabinetul domnului Ponta, nicio legătură, de nicio natură între domnia sa şi Complexurile Energetice de la Rovinari şi Turceni. A existat, la un moment dat, o colaborare pe două dosare penale, între societatea pe care o conduceam eu şi cabineetul individual al domnului Ponta din două considerente, în 2007-2008. Societatea noastră de avocatură se ocupa numai de parte comercială, nu avea un departament de Penal, iar la vremea respectivă domnul Victor Ponta era unul dintre cei mai buni şi cunoscuţi avocaţi de drept penal. De altfel, cu ajutorul domniei sale, un caz care părea pierdut a avut un final fericit", a declarat Dan Șova.
Citește și: Dan Șova, reacție după ce DNA a cerut aviz pentru reținerea și arestarea sa
Dan Șova a declarat că a plătit serviciile lui Victor Ponta cu 'o suma modică', care ar reprezenta 0,32% din veniturile pe care le-a încasat Șova și asociații din contractului cu Turceni - Rovinari.
Șova a amintit că respectivele contracte a fost câștigate de colegii dom niei sale la licitații publice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News