Data actualizării:
Data publicării:

Dan Șova-Klaus Iohannis. Lămuriri importante în cazul 'mitei mascate'

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp
dan sova senator avocat psd
dan sova senator avocat psd

Dan Șova cere ca autoritățile să facă lumină în cazul în care Klaus Iohannis este acuzat de luare de mită. De asemenea, social-democrații cer lămurirea condițiilor contractului de comodat între Primăria Sibiu și BMW.

vezi și: Adina Buzatu, urmărită penal pentru evaziune fiscală

"Autoritățile trebuie să facă lumină în privința contractului de comodat între Primăria Sibiu și BMW. Un politician care dorește să devină Președinte al României nu poate lăsa să persiste semne de îndoială asupra legalității acțiunilor sale. Românii merită un altfel de Președinte, după ce Traian Băsescu a ajuns la Palatul Cotroceni din postura de inculpat.

Domnul Iohannis trebuie să-și asume rolul de a face tot ce este necesar pentru clarificarea situației morale și juridice care privește contractul de comodat încheiat între Primăria Sibiu și reprezentanța din România a BMW", susține Dan Șova.

Lămuriri în cazul "mitei mascate"

"În primul rând, pentru a elimina percepția unui contract de comodat "cu dedicație", reprezentanța BMW din România are datoria de a face public dacă, pe parcursul ultimilor ani, a semnat contracte similare cu alte autorități publice și care au fost beneficiile pentru companie ale acestor eventuale înțelegeri.

În al doilea rând, Primăria Sibiu are obligația de a arăta dacă reprezentanța BMW din România a obținut vreun contract sau a beneficiat în vreun fel de pe urma relației cu instituția publică, după data semnării contractului de comodat.

Nu văd niciun motiv pentru care aceste informații nu ar fi făcute public, dacă nu este nimic de ascuns.

În absența cunoașterii acestor informații, care sunt de evident interes public și care ar putea interesa chiar organele penale, nu avem cum să nu ridicăm semne de întrebare asupra a ceea ce face domnul viitor candidat la președinție Klaus Iohannis", încheie Dan Șova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel