Data publicării:
Șova arată când va "muri" dosarul Mircea Băsescu: "Ancheta se va bloca aici"
Vicepreședintele PSD Dan Șova susține că dosarul în care este inculpat fratele președintelui, Mircea Băsescu, nu se poate finaliza pentru că ancheta va conduce la Traian Băsescu, iar acesta nu poate fi anchetat din cauza imunității.
"Dl Traian Băsescu, beneficiind de imunitate, această anchetă nu se poate finaliza. Asta pentru că problema este că traficul de influență, cel puțin așa susține Mircea Băsescu, trebuia să-l facă Traian Băsescu, atâta că Traian Băsescu nu poate fi anchetat, după protecția imunității. Singura soluție va fi disjungerea dosarului în ceea ce-l privește pe Băsescu, dar nu putem afla adevărul pentru că Traian Băsescu nu poate fi audiat", a declarat Dan Șova, luni seară, la Realitatea Tv.
Dan Șova a punctat că această problemă este una de ordin juridic, care se va finaliza când președintele va rămâne fără imunitate.
"Domnia sa, neputând fi anchetat, noi, ca țară, nu putem finaliza acest dosar, până la momentul la care domnia sa nu va scăpa de blestemata asta de imunitate care cred că-l afectează și pe el", a declarat social-democratul.
Președintele Fundației Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu, prezent în platoul Realitatea Tv, a contestat argumentele lui Dan Șova, susținând că deocamdată nici măcar nu se pune problema imunității, pentru că nu există o sesizare în acest dosar.
TRAIAN BĂSESCU, primele declarații după cererea de DEMISIE: Îmi voi duce mandatul până în ultima zi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News