Dan Șova, cerere imperativă pentru B1 TV: Să-și retragă de urgență...
Vicepreședintele PSD, Dan Șova, acuză B1 TV că a scris un articol mincinos cu acuzații dure la adresa sa.
"Cer B1TV să-și retragă de urgență acuzațiile mincinoase pe care mi le aduce în cazul aeroportului Tuzla. Într-un articol publicat ieri pe site-ul postului de televiziune B1TV se vorbește despre un "contract ilegal de câteva zeci de milioane de euro" semnat de Ministerul Transporturilor în timpul mandatului meu. Articolul este fals în integralitate și le cer celor de la B1TV să corecteze în cel mai scurt timp posibil informațiile publicate. Țin să precizez că, în disprețul oricărei deontologii profesionale, nu am fost în niciun fel contactat de cei de la B1TV pentru a-mi exprima opinia asupra acestor acuzații pe cât de false, pe atât de grave", a declarat Dan Șova.
Purtătorul de cuvânt al PSD a adăugat că "pentru a restabili adevărul privind situația de la aeroportul din Tuzla, doresc să fac următoarele precizări: 1. Regional Air Services (RAS) Tuzla a fost introdusă ca beneficiar eligibil în POS - Transport în anul 2011, când Ministru al Transporturilor era Anca Boagiu. Compania era la acel moment singurul beneficiar privat al fondurilor structurale destinate aeroporturilor. 2. În anul 2011 RAS Tuzla a depus prima cerere de finanțare prin care a solicitat finanțare pentru realizarea pistei și a infrastructurii aeroportuare aferente. Cererea de finanțare depusă a fost evaluată și respinsă, pe motiv că solicitantul nu avea, conform legii, calitatea de operator de servicii publice aeroportuare. 3. În 16 decembrie 2013, RAS Tuzla a depus o altă cerere de finanțare înregistrată sub numărul 174/16.12.2013 la AM POS Transport prin care a solicitat achiziționarea unui elicopter și a unui simulator de zbor în valoare totală de 88 de milioane de lei. Cererea de finanțare a fost respinsă în data de 7 aprilie 2014 prin adresa nr. 40/DP/MR/15564. 4. RAS Tuzla a propus pentru testare în Master Planul General de Transport proiectul de extindere și modernizare a Aeroportului Tuzla, care a fost declarat admis doar pentru testare cu ajutorul Modelului Național de Transport. Ulterior, în urma testării, proiectul a fost declarat respins în conformitate cu metodologia Uniunii Europene. Prin urmare, în ceea ce privește subiectul adus în discuție de B1TV, nu a fost încheiat niciun contract de finanțare. În fapt, toate solicitările de obținere de fonduri structurale prin POS Transport au fost respinse, inclusiv cererea de finanțare depusă în perioada mandatului meu, în data de 7 aprilie 2014".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News