Data publicării:
Dan Negru: Pentru nenorociri ca astea de la Balș, românul l-a inventat pe „Acarul Păun” / Foto
Dan Negru a reacționat după incendiul de la Matei Balș și a amintit de „Acarul Păun”, un bărbat găsit vinovat în 1923 pentru o tragedie cu 66 de morți.
După tragedia de la Matei Balș, Dan Negru a scris pe Facebook povestea „Acarului Păun”.
Realizatorul TV a povestit, atașând o pagină de ziar, cum în 1923, un acar de gară a fost găsit vinovat pentru o tragedie cu 66 de morți, deși structura feroviară era praf, accidentele de tren erau dese și sistemul... corupt.
„Suntem fraieri și proști dintotdeauna. Pentru nenorociri ca astea de la Balș, românul l-a inventat pe "Acarul Păun". Ștabii nu pățesc nimic, proștii mor și ăia mici plătesc.
Povestea e adevărată, e românească 100% și s-a întâmplat în 1923:
Un accelerat a lovit un marfar în Buzau, tragedie cu 66 de morți și imediat a început o campanie de căutare a celor vinovați.
S-au deschis anchete, comisii, s-au făcut acuzații în presă la nivel înalt și în final au găsit un singur vinovat : Ioan Păun, acarul din gară.
Structura feroviară era praf, accidentele de tren erau dese, sistemul era corupt, dar vinovat a fost acarul. Așa i-a rămas numele: "Acarul Paun". A făcut pușcarie nevinovat și abia după moarte i-au dat despăgubiri, recunoscându-i-se nevinovația. Era in 1923. Acarul Păun e brand de țară!”, a scris Dan Negru pe Facebook.
Dosar penal după incendiul de la Balș
Incendiul a izbucnit vineri dimineaţă la un pavilion al Spitalului Matei Balş din Capitală, fiind declanşat planul roşu. Patru persoane au decedat, au fost afectate patru saloane. Potrivit şefului DSU, Raed Arafat, nu mai sunt pacienţi în stare critică sau pacienţi cu arsuri.
Din informaţiile primite de către Ministerul Sănătăţii de la echipele de intervenţie, au fost transferaţi către alte unităţi sanitare un număr de 53 de pacienţi din 102 pacienţi aflaţi în saloanele din Pavilionul 5. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Două linii telefonice vor fi operaţionalizate pentru aparţinătorii pacienţilor transferaţi. Cele două numere disponibile pentru aparţinători sunt: 021.2069398 şi 021.2648515.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News