Data publicării:

Dan Negru: Astea sunt ultimele lucruri pe care mi le-a spus Florin Condurăţeanu. Un om URIAŞ

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Cultura
WhatsApp
Arhiva foto
Arhiva foto

Dan Negru, jurnalist şi realizator de emisiuni, a spus care au fost ultimele lucruri pe care i le-a spus Florin Condurăţeanu, la ultima lor întâlnire. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Fabulos om. L-am cunoscut bine. Nu am eu ce să spun prea multe despre Ţuţu. Ultima dată am povestit despre de-ale noastre şi la final mi-a spus: Băi împărate, există doar două căi, omenia şi neomenia. E vorba lui George Călinescu, dar mi-a spus-o Ţuţu. Frumoasă vorbă. El a avut omenia! Trebuia să zic asta pentru el Ţuţu a fost un om uriaş. Dacă te durea orice, găsea cel mai bun medic. Nu exista să nu îţi răspundă la telefon. Să îi fie bine unde o fi!", a declarat Dan Negru într-o scurtă intervenţie la România TV. 

Florin Condurățeanu a murit astăzi la vârsta de 71 de ani după ce a făcut un stop cardio-respirator. Mihai Gâdea a anunțat în această seară, în lacrimi, în direct la Antena 3, decesul lui Florin Condurățeanu. 

Bogdan Chirieac: România a pierdut un mare om de cultură 

Bogdan Chirieac, analist politic și apropiat al lui Florin Condurățeanu, și-a exprimat regretul pentru trecerea în neființă a jurnalistului. 

”Dumnezeu să îl ierte și să îl odihneacă. Un om uriaș. Un prieten extraordinar, o persoană care a spus întotdeauna ce a gândit. Este o mare pierdere pentru cultura românească. O mare pierdere pentru cultura și jurnalismul din România. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească, prieten drag”, a declarat Bogdan Chirieac în exclusivitate pentru DC News. 

Analistul politic Bogdan Chirieac regretă faptul că jurnalistul Florin Condurățeanu nu a ajuns și în Parlamentul României. 

”Ne-am cunoscut la emisiunile TV, el avea întotdeauna niște vederi puternic naționaliste, a fost un mare prieten al lui Adrian Păunescu. Ne-am văzut la comemorarea lui Adrian Păunescu. Vorbeam destul de rar, dar întotdeauna cu sinceritate, multă prietenie și apreciere reciprocă. Îmi pare rar că a ratat intrarea în Parlamentul României. Cred că dacă Florin Condurățeanu ajungea și în Parlamentul României la tribuna Parlamentului și-ar fi făcut auzită cu și mai mare putere vocea. Pot să spun că așa cum gândea el, gândea întotdeauna cu gândul la țară și la neamul românesc”, a mai spus analistul politic Bogdan Chirieac. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel