'Avea 48 de ani intr-o dimineața ca asta de 10 septembrie când a murit. Pe gorunul lui scrie :

„Iar cand va veni dușmanul
Să vă ia pamant si drept,
Romani, scuturați gorunul
Ca din somn să mă deștept!”
-Avram Iancu-' este mesajul scris de Dan Negru, pe pagina sa de Facebook.

Avram Iancu, conducător al Revoluţiei române din Transilvania de la 1848-1849 şi al armatei populare din Transilvania, s-a născut la Vidra de Sus, în 1824. 

Născut într-o familie de moţi înstăriţi, Avram Iancu a urmat Liceul piariştilor din Cluj, unde a studiat umanităţile (1841) şi filosofia (1842-1844). A urmat în acelaşi oraş Facultatea de Drept (1844-1846). După absolvire a devenit cancelist (practicant) la Tabla Regească (Instanţa Supremă) din Târgu-Mureş, promovând în 1848 examenul de avocat.

Susţinător aprig al luptei pentru emancipare naţională şi socială a românilor transilvăneni

Fervent susţinător al luptei pentru emancipare naţională şi socială a românilor transilvăneni, Avram Iancu a participat la Adunarea din Duminica Tomii (18/30 apr. 1848), unde a venit însoţit de 2.000 de moţi, plecând apoi prin satele româneşti încercând să-i convingă pe ţărani de necesitatea unei mişcări pentru a-şi cere drepturile. La Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3/15-5/17 mai 1848 a venit împreună cu 10.000 de moţi. Avram Iancu se adresa participanţilor spunând: Uitaţi-vă pe câmp, românilor suntem mulţi ca cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari.

A fost ales membru al Comitetului Naţional Permanent, organism de conducere a Revoluţiei române. După ce, la 17/29 mai 1848, Dieta Transilvaniei de la Cluj, în care românii nu erau reprezentaţi, a votat uniunea Transilvaniei cu Ungaria şi, mai ales, după ce s-a trecut la reprimarea sângeroasă a mişcării româneşti de către autorităţile maghiare, a cerut românilor să se opună acestor măsuri cu lancea, ca Horea. Astfel a organizat o armată între Arieşul Mare şi Arieşul Mic (iunie 1848).

În septembrie 1848, în cadrul celei de-a treia adunări a românilor de la Blaj, a avut o contribuţie semnificativă la adoptarea unui nou program revoluţionar care cuprindea: schimbarea aşezămintelor sociale şi politice din Transilvania prin recunoaşterea naţiunii române şi reprezentarea ei proporţională în toate verigile de conducere, respectarea autonomiei Transilvaniei, constituirea unui guvern reprezentativ, respingerea uniunii silite cu Ungaria, acceptarea constituţiei liberale austriece din 25 aprilie 1848. În scurtul discurs rostit cu acest prilej, arăta: Pretenţiile noastre sunt sfinte, pe cât de sfântă e dreptatea. Noi suntem gata a le apăra cu orice preţ.

'Pe noi ne-a răsculat nerecunoaşterea naţionalităţii politice, tirăniile şi barbariile...'

Relevând cauza pentru care se ajunsese la lupta armată a românilor contra nobilimii maghiare, într-o scrisoare din 15/27 iunie, adresată comandantului de brigadă Simonffy Jozsef, Avram Iancu scria: Noi cu durere privim la scena ce s-a întâmplat în această patrie şi în care noi am fost siliţi a lua cea mai mare parte, însă să credeţi domnilor că răscularea noastră nu s-a întâmplat prin amăgirea Austriei (după cum dvs. rău sunteţi informaţi), ci pe noi ne-a răsculat nerecunoaşterea naţionalităţii politice, tirăniile şi barbariile conservativilor şi aristocraţilor maghiari din Transilvania pe care poporul în această epocă nu le-a mai putu suferi şi de care inteligenţa s-a scârbit cu totul; am fost siliţi a ridica arme, a le purta în contra aceleia care mai departe ne tirăneşte şi se vede a ne apăra existenţa politică, despre care va mărturisi istoria punând vina cui va fi drept, potrivit volumului Revoluţia română de la 1848' (Editura Politică, Bucureşti, 1969).

În perioada septembrie-octombrie, Comitetul Naţional Român de la Sibiu a organizat, pe ţinuturi, 15 legiuni româneşti înarmate, avându-i în frunte pe revoluţionarii Ioan Axente Sever, Alexandru Bătrâneanu, C. Romanu-Vivu, Ioan Buteanu ş.a. Avram Iancu a fost desemnat comandant al Legiunii Auraria Gemina, cu sediul la Câmpeni, ocupându-se de coordonarea tuturor acţiunilor militare din zona Apusenilor, aprovizionând trupele cu hrană, arme şi muniţie, în condiţii foarte grele.

Intrarea pe pământul Transilvaniei, în decembrie 1848, a generalului polonez Iosif Bem, devenit comandant suprem al trupelor revoluţionare maghiare din această provincie a determinat restrângerea zonei controlate de legiunile româneşti. Campania întreprinsă de Bem a fost fulgerătoare: în mai puţin de trei luni trupele imperiale habsburgice au fost izgonite. În prima decadă a lunii februarie 1849, în urma unei mari bătălii a fost ocupată Simeria, apoi în martie au fost ocupate Sibiul şi Braşovul. În mai 1849, cu excepţia Timişoarei şi a zonei Munţilor Apuseni, întreg teritoriul Banatului şi Transilvaniei era sub ocupaţia armatelor ungare, potrivit lucrării Revoluţia română de la 1848 (Editura Politică, Bucureşti, 1969).

În zona Munţilor Apuseni, teritoriu ce reprezenta circa o zecime din Principatul Transilvaniei şi cu o populaţie de aproximativ 150.000 de oameni, trupele maghiare s-au lovit de rezistenţa eroică a românilor. Înzestrat cu anumite calităţi militare, Avram Iancu a fost cel care a întocmit planul de apărare. Simplu şi ingenios, planul său se baza pe condiţiile naturale ale terenului muntos şi pe faptul că cetatea de piatră a Munţilor Apuseni nu putea fi asediată decât pe cele trei şosele care ofereau posibilităţi de înaintare a trupelor maghiare.

'Românii se bat mai bine ca soldaţii lui Puchner (comandantul suprem al armatelor imperiale)'

Într-un raport din 17 iunie 1849, maiorul Farkas Kemeny descria astfel modul de ducere a luptei de către moţii lui Avram Iancu: Românii sunt cel puţin 70.000, dintre care înarmaţi cu puşti sunt aproximativ 10.000; ceilalţi au lănci. Se bat mai bine ca soldaţii lui Puchner (comandantul suprem al armatelor imperiale), sunt fanatizaţi şi desperaţi. Dacă îi goneam de pe un deal, fugeau cu schimbul pe celălalt. Fugeau bine, parcă ar fi avut aripi la opinci, pe când soldaţii mei scoteau limba şi se rostogoleau de pe muchie. A-i învinge în chipul acesta e cu neputinţă.

Avram Iancu îi atrăgea atenţia împăratului asupra mizeriei pe care o îndurau românii încercuiţi în munte

La rândul său, Avram Iancu într-un raport către Curtea de la Viena îi atrăgea atenţia împăratului asupra mizeriei pe care o îndurau românii încercuiţi în munte. În tabăra revoluţionară a lui Avram Iancu din Apuseni şi-au găsit adăpost numeroşi exilaţi politici din Moldova şi din Ţara Românească, printre care Nicolae Bălcescu, Alexandru G. Golescu, Ion Ionescu de la Brad, I. Bălăceanu, pictorul Barbu Iscovescu ş.a.

Urmând sfaturile lui Nicoale Bălcescu, cu care în luna iulie 1849 avusese lungi discuţii, în chiar tabăra sa din Munţii Apuseni, Avram Iancu s-a arătat gata pentru o înţelegere comună româno-maghiară. În scrisoarea sa din 15/27 iunie adresată lui Simonffy Jozsef, anticipând această poziţie, Avram Iancu sublinia că firea ne-a aşezat în una patrie, ca împreună să asudăm cultivând-o şi împreună să gustăm dulceaţa fructelor ei... Convingeţi-vă deplin - conchidea el - că între noi şi voi armele niciodată nu pot hotărî.... Acesteia îi urmă, în august 1849, o altă scrisoare în care conducătorul moţilor se angaja să păstreze neutralitatea faţă de trupele maghiare.

În urma unor îndelungi tratative se ajunge la o înţelegere între români şi maghiari, semnată la 2/14 iulie 1849 la Seghedin (Proiectul de pacificare), de Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac, reprezentanţii emigraţiei române, iar din partea maghiară de L. Kossuth, liderul revoluţiei maghiare. Prin această înţelegere, guvernul revoluţionar maghiar îi obliga pe români să depună armele în decurs de două săptămâni, în schimbul acordării de către guvernul maghiar a amnistiei.

Documentul consfinţea folosirea limbii române în administraţie, şcoală şi biserică

Documentul consfinţea folosirea limbii române în administraţie, şcoală şi biserică. Se desfiinţau claca şi celelalte privilegii feudale. Aceste concesii făcute de maghiari au fost considerate ca nesatisfăcătoare de Adunarea românilor, desfăşurată la Zlatna. Românii conduşi de Avram Iancu au decis să păstreze neutralitatea în conflictul dintre maghiari şi armatele ţariste şi austriece. La 1/13 august 1849, la Şiria, lângă Arad, armata revoluţionară maghiară capitulează în faţa celei ţariste şi revoluţia maghiară este înfrântă. La scurt timp şi armata română este obligată să depună armele.

Avram Iancu a continuat să susţină cauza românilor şi după înfrângerea Revoluţiei

Avram Iancu a continuat să susţină cauza românilor şi după înfrângerea Revoluţiei, aflându-se printre cei care au înmânat memorii împăratului de la Viena (februarie şi august 1850), dar fără a obţine ceva. Popularitatea de care se bucura în rândul românilor era incomodă pentru autorităţile austriece. Avram Iancu a fost arestat la un târg de ţară din Hălmagiu (15 decembrie 1849), însă a fost eliberat imediat în urma presiunii populare. Forţat de poliţie să părăsească oraşul, a revenit în Munţii Apuseni.

A fost decorat de ţarul Rusiei, pentru vitejia sa, cu ordinul Sf. Ana clasa a II-a, şi de împăratul Francisc Iosif, pe care l-a refuzat declarând: Să se decoreze mai întâi naţiunea cu împlinirea promisiunilor.

A fost alungat din Viena (februarie 1851) din cauza atitudinii sale demne şi permanent răzvrătite, fiind arestat din nou (17 august 1852). A fost trimis la Alba Iulia, apoi la Sibiu unde a fost judecat şi achitat.

A refuzat invitaţia de a-l întâlni pe împăratul Austriei, Franz Joseph I, care a vizitat Transilvania în perioada iunie-iulie 1852, potrivit lucrării Istoria României în date, potrivit Agerpres.

Avram Iancu s-a bucurat de iubirea şi preţuirea moţilor săi până la moarte. A murit în 1872, la 10 septembrie, la Baia de Criş, şi a fost înmormântat, la Ţebea, lângă Gorunul lui Horea.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News