Dan Ilie Morega, la al 6-lea dosar penal pentru conducere fără permis, după ce a făcut accident
Dan Ilie Morega a fost implicat, joi, într-un nou eveniment rutier, conform unor surse judiciare, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Târgu Jiu. Fostul prefect de Gorj avea permisul suspendat din motive medicale şi aflându-se sub control judiciar, după ce a fost prins la volan în București fără permis de conducere.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj a transmis, vineri, că, pe 21 martie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu la faptul că un bărbat de 78 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea o mașină pe strada Fântânii din municipiu, a fost implicat într-un eveniment rutier cu pagube materiale.
'În urma verificărilor efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că bărbatul avea permisul de conducere retras, de la data de 6 februarie 2024. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras', anunţă IPJ Gorj.
Dan Ilie Morega, fost prefect de Gorj, a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, după ce acesta a fost prins în București conducând fără permis de conducere.
Conform unui comunicat al Parchetului, Dan Ilie Morega este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autoturism fără permis de conducere. Pe data de 10 martie, site-ul ViaţaGorjului.Ro a arătat o fotografie cu fostul prefect de Gorj, lângă maşina sa de teren şi un echipaj de jandarmi, în contextul în care acesta avea permisul de conducere suspendat pe motive medicale.
'Urmare apariţiei în presă a unui articol publicat pe site-ul ViaţaGorjului.Ro, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere s-au sesizat din oficiu cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, întrucât din fotografia care a însoţit articolul au rezultat indicii cu privire la faptul că o persoană de gen masculin a condus un autoturism pe raza Sectorului 1 Bucureşti având permisul de conducere retras', a zis Parchetul.
Din probele administrate în cauză a reieșit că pe 10 martie, între orele 12,00 - 13,00, Dan Ilie Morega a condus pe drumurile publice și a fost identificat în jurul orei 12,00 pe Şos. Pavel D. Kiseleff, unde a oprit mașina pentru 1 - 2 minute în faţa Ambasadei Rusiei de la numărul 6, după care a continuat deplasarea către Piaţa Victoriei. În jurul orelor 12,46 a condus pe Bd. Lascăr Catargiu către Piaţa Romană. În Piaţa Romană a luat virajul la stânga pe Bd. Dacia.. Aici a oprit în faţa Hotelului Duke până la ora 13,00, continuându-şi apoi deplasarea pe Bd. Dacia către Calea Victoriei.
Din cercetări a reieșit că pe 6 februarie 2024, din Dispoziţia Şefului Serviciului Rutier Gorj, fostului prefect de Gorj i-a fost retras permisul de conducere din motive medicale.
'Raportat la modul şi circumstanţele concrete de comitere a infracţiunii, procurorul a reţinut că inculpatul a dat dovadă de un vădit dezinteres faţă de pericolul pe care îl generează prin conduita sa pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, conducând autovehiculul pe artere principale de circulaţie într-un interval orar în care traficul este în plină desfăşurare, respectiv 12,00 - 13,00, având permisul de conducere retras din motive medicale', mai spune Parchetul punerea sub acuzare a fostului prefect.
De asemenea, procurorul a hotărât luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe 60 de zile, Dan Ilie Morega având, printre altele, obligaţia să nu conducă mașini pe drumurile publice, în condițiile în care este cercetat pentru fapte asemănătoare în alte dosare penale înregistrate la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Târgu Jiu şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News