Dan Diaconescu vrea pentru PPDD două portofolii, după ce PPDD şi PSD au convenit să semneze un protocol de colaborare.
„Doresc ca până la sfârșitul anului eu, personal, prin prietenii mei din străinatate, să construim sau măcar să începem o autostadă de la Nădlac şi autostrada să se vadă funcționând, iar pentru asta îmi doresc Ministerul Transporturilor. Îmi doresc Ministerul Diasporei ca să îi aduc pe românii din străinătate acasă", a spus Dan Diaconescu la Digi24.
Citește și: Replici dure Dan Diaconescu- Miron Mitrea, la Ciutacu. Iohannis, pion decisiv în trădarea lui Ponta
Victor Ponta a declarat miercuri, după negocieri, că PSD şi PPDD ar putea semna săptămâna viitoare un protocol de colaborare, explicând că cele două partide vor colabora în primul rând la nivel local, dar şi la nivel parlamentar şi guvernamental.
Ponta a admis că este posibil ca PPDD să intre la guvernare, dar a subliniat că acest lucru nu a fost discutat.
Întrebat astfel dacă PPDD ar putea primi posturi de secretar de stat, Ponta a spus că "este posibil acest lucru, dar nu am intrat în detalii".
Citește și: "Tandem politic halucinant. Oferă circ"
Totodată, premierul nu a exclus ca PPDD să primească şi un post de ministru. "Nu exclud această variantă. Nu a fost nici o decizie astăzi. O să discutăm", a precizat Ponta.
Premierul a arătat că, dacă se va schimba structura politică a Guvernului, va merge în Parlament pentru un nou vot de încredere.
De asemenea, în aceste condiții, Dan Diaconescu începe să se gândească și la redeschiderea postului OTV, teveliziune căreia i-a fost retrasă licența de emisie de către CNA în ianuarie, 2013.
Citește și: MIZA negocierilor dintre PSD și PPDD: VICTOR PONTA ar putea ceda un post de ministru
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine