Dan Diaconescu: Demisia lui Becali, demnă de lăudat
Dan Diaconescu, fondatorul PPDD, a declarat, luni, că demisia lui George Becali din PNL, după ce și-a primit condamnarea la închisoare, este demnă de lăudat.
Dan Diaconescu i-a transmis lui Becali că este binevenit să se alăture grupului PPDD. "E interesant gestul lui Becali şi cred că asta îl va ridica si mai mult în faţa oamenilor. Asemenea român trebuie apărat. Eu sunt alături de el, l-am apărat de fiecare dată chiar dacă el m-a acuzat din când în când.
Noi chiar peste câteva minute o să facem un anunţ surpriză din Parlament. Încercăm să declanşăm o comisie parlamentară de anchetă. Dacă doreşte să semneze alături de noi, este binevenit alături de grupul nostru. Nu e o pedeasă foarte grea, este o pedeapsă care îi impiedică candidatura la Preşedenţie. Poate judecătorii ştiu mai bine decât noi ce e în acel dosar", a declarat Dan Diaconescu la RomâniaTV.
Deputatul George Becali a fost condamnat, luni, la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul sechestrării de persoane, decizia ICCJ fiind definitivă și irevocabilă. La scurt timp după ce s-a anunțat sentința, el și-a anunțat și demisia din PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News