Dan Cruceru s-a hotărât! Vrea abdomen cu pătrățele și a intrat la regim!
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Dan Cruceru, pus pe treabă
Dan Cruceru, pus pe treabă
Dan Cruceru aka Taticool și fostul prezentator Survivor România de la Kanal D a început anul 2021 în forță! A avut câteva probleme de sănătate spre sfârșitul anului trecut și acum a început un program de…refacere! 

Mai precis, Cruceru și-a propus să pună sănătatea pe primul loc. Astfel, s-a apucat cu strictețe de sală, a început proiectul “pătrățele” și este antrenat chiar de către un fost concurent al reality show-ului Survivor, Ghiță. Faptul că a pus câteva kilograme în plus l-a determinat pe Taticool să înceapă și o dietă serioasă, fiind nevoit să renunțe la micile gustări care îi făceau plăcere. Acum are trei mese pe zi și două gustări, atent selecționate de un nutriționist. Au fost eliminate grăsimile nesănătoase, zaharurile și alcoolul de orice fel. 

“Am început un program serios de “reconstrucție”, care presupune cură de slăbire, mâncare la cutie - regim personalizat, sală la greu. Merg de trei ori pe săptămână la sală și stau cam 2 ore - 2,5 ore. Mi-aș dori să ajung pe la 85 de kg, acum am 91, și să scad nivelul de grăsime din corp de la 22 la 12%. Este o luptă pe care o port cu mine însumi pentru că, până acum, nu mi-am impus nicio restricție alimentară. Mâncăm orice, la orice oră, fară probleme de greutate. Doar că acum e momentul unei decizii mai hotărâte.

Țin un regim de o lună, de 1500 calorii, și primesc în fiecare dimineață, cutia cu mâncarea pentru întreaga zi. Am fost nevoit să renunț la paharul de vin sau berea de seară, la semințe și alune… Nu mănânc decât meniul pe care îl primesc acasă. Este delicios, dar cantitățile sunt foarte mici. Așa că s-ar putea să mor de foame, dar sunt ambițios și foarte curios de rezultate!”, a mărturisit Dan Cruceru, care pregătește noi proiecte profesionale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel