Dan Brown, autorul cu cele mai multe volume donate
Dan Brown, autorul volumului "Codul lui Da Vinci/ The Da Vinci Code", conduce topul scriitorilor ale căror cărţi au fost cele mai donate în ultimii patru ani.
Chiar dacă nu mai este lider în topul autorilor ale căror volume s-au vândut cel mai repede, în favoarea scriitoarei britanice EL James - devenită celebră pentru romanul erotic "Fifty Shades of Grey" -, Dan Brown îşi menţine un alt record. El este cap de listă în topul autorilor ale căror volume au fost cele mai donate în ultimii patru ani, în reţeaua de magazine de caritate Oxfam, potrivit guardian.co.uk.
Pe următoarele locuri s-au clasat scriitorii Ian Rankin, James Patterson, Alexander McCall Smith şi John Grisham. Scriitorul american John Grisham a intrat în acest top al "celor mai donaţi autori" pentru prima dată în acest an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News