Dan Barna a făcut declarații de presă din Parlament și a precizat că Dacian Cioloș va fi propunerea de premier a USR-ului, dacă PNL nu vine cu o variantă:
„Ne așezăm la masă să discutăm cu PNL și UDMR dacă moțiunea trece și avem perspectiva unui alt premier. E o decizie a USR, propunerea de premier e Dacian Cioloș, dar această propunere, evident, va fi discutată la Cotroceni în momentul în care vedem că există o dorință de a reconstrui această coaliție PNL-USR-UDMR.
Pe structura coaliției, așa cum a fost semnată în decembrie, propunerea de premier aparține PNL-ului și ne așteptăm să vină o altă propunere. Însă, dacă se poate constitui o coaliție în jurul unui premier USR, propunerea noastră fermă, clară, consecventă, colegul meu Dacian Cioloș“, a precizat Dan Barna.
Scenariu după moțiunea de cenzură. Halici (PSD): Președintele poate, nu e dificil. Trebuie să existe voință politică
Deputatul PSD Nicușor Halici a oferit un interviu, în exclusivitate pentru DC News, despre opțiunea agreată de Partidul Social Democrat, după moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu:
„Nu știu ce o să se întâmple astăzi, însă sper să cadă Guvernul Cîțu. Sper ca cei care au stat cu el și au zis că nu e bun nici de premier, nici de manager de coaliție, să-și țină și promisiunea. Nu ar fi prima dată când retractează sau găsesc diferite metode de a nu face ceea ce spun. Eu cred că va cădea Guvernul Cîțu, dar nu ține doar de PSD, de la noi vor vota toți.
De mâine, partidele trebuie să fie chemate la consultări, însă depinde dacă nu are președintele Iohannis vreun program prestabilit de schi, de golf, nu-mi dau seama dacă o mai fi iarbă, după frigul care e în apartamentele din București, depinde foarte mult de weekend-ul lui Iohannis. Sunt sarcastic, dar asta e realitatea într-o anumită măsură, plus că și el va încerca să găsească soluții să-i readucă pe useriști înapoi în coaliție“, a precizat deputatul Nicușor Halici.
Varianta alegerilor anticipate
„Noi mergem pe alegeri anticipate. Nu există alte variante. În cazul unui guvern de uniune națională, de exemplu, fiecare face ce vrea, nu există un program de guvernare a unei ideologii, asumat de un partid. Până la urmă, principiul democrației în asta constă, ca puterile statului, fiecare dintre ele, mai puțin cea judecătorească, să-și asume un program, o notă de parcurs, o idee, iar poporul îl investește cu încredere și ulterior decontează. În cazul unui Guvern de uniune națională nimeni nu-i de vină și nici nu prea se face ceva (...)“, a conchis Nicușor Halici (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto