Data actualizării:
Data publicării:

Dan Barna, la conducerea ELSA. Reacție ironică vizavi de legătura cu serviciile secrete

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp

Dan Barna și-a trecut în CV că a fost la conducerea unei organizații studențești, ELSA, inclusiv 3 ani după ce a terminat Facultatea de Drept, suspectată că ar fi fost înființată cu ajutorul serviciilor secrete.

Potrivit Realitatea.net, care citează o anchetă a unei publicații online, organizația studenților la drept ELSA ar fi legătura dintre Dan Barna și serviciile secrete.

Reacția liderului USR Dan Barna a venit miercuri, într-o emisiune la Realitatea TV:

Am fost în conducerea filialei asociației din București, organizam conferințe pe drepturile omului. Am fost coordonator seminarii și conferințe, vicepreședinte pe seminarii și conferințe în organizație în 1999, tocmai terminasem facultatea și eram în ultimul an, și cred că am fost un an și trezorier”, a declarat el.

Întrebat dacă ELSA aparține serviciilor secrete, liderul USR a răspuns ironic: ”Fondatorii ELSA au fost, o parte din ei, implicați în atentatul lui Alexandru Macedon din datele de acum. De acolo, practic, pornește istoria organizației”, a fost declarația lui Barna.

Ancheta despre ELSA

”Conform unei anchete jurnalistice, citată de Realitatea Tv, în 4 mai 1981 se forma ELSA, o organizatie înființată de cinci studenți la drept din Ungaria, Polonia, Germania și Austria cu scop de cooperare împotriva regulilor Cortinei de Fier ce separa occidentul capitalist de comunism.

Organizația "The European Law Students Association" se dezvoltă și ajunge rapid la 17 membri, apoi 50. Apar primele semne ca ar fi fost înființată sub oblăduirea servicilor secrete din est și vest în mediul studentesc. În 1993 România devine membru cu statut deplin al organizației. ELSA România se afla sub atenta supraveghere a SRI, condus la acea vreme de Virgil Magureanu.

Dan Barna, actualul președinte al USR devine vicepreședinte ELSA România, conform propriului CV. Tot aici mai mentionează că devine președinte al organizatiei în 1999. Cu toate că a terminat facultatea in 1998 mai rămâne președinte până în 2001. Acesta se contrazice cu propria organizație ELSA, care menționează clar pe portal că Dan Barna NU a fost niciodată președintele ELSA România”, relatează Realitatea Tv, într-o emisiune de miercuri după amiaza.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel