Data publicării:

Dan Barna: Am accelerat activitatea în grupul de lucru care pregăteşte legile justiţiei

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Guvernul României
Guvernul României

Vicepremierul Dan Barna a anunţat că activitatea în grupul de lucru care pregăteşte modificarea legilor justiţiei a fost accelerată, dar şi că o formă finală ar putea fi prezentată în Parlament săptămâna viitoare. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Am solicitat în cadrul coaliţiei accelerarea activităţii în grupul de lucru care pregăteşte legile justiţiei, pentru a fi aduse în Parlament, sperăm noi, în câteva săptămâni şi a intra în dezbaterea atât de necesară, pentru a face paşii necesari în adoptarea noilor legi ale justiţiei, care sunt una dintre necesităţile pentru a avea perspectiva ridicării MCV spre finalul anului. (...) Nu aş spune că e vorba de un blocaj. Sunt câteva aspecte legae de numirile procurorilor, de numirile celor din CSM şi acestea vor fi agreate. Noi sperăm ca într-o săptămână, o săptămână şi jumătate, grupul de lucru să finalizeze, să identifice acele puncte unde sunt poziţii diferite şi să agreăm în coaliţie forma cu care vom veni în Parlament", a arătat Barna, într-o declaraţie acordată presei, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare.

El a menţionat că a fost abordat şi subiectul pensiilor speciale, urmând să fie prezentate măsuri pentru eliminarea discrepanţelor.

"S-a convenit la nivelul coaliţiei ca acest grup de lucru care a fost deja format şi lucrează de o perioadă să abordeze toate categoriile de pensii de serviciu şi pensii speciale şi în funcţie de cadrul legal existent să vină cu măsuri specifice pentru a elimina acele discrepanţe revoltătoare care există în momentul de faţă pe anumite categorii", a precizat Barna, conform Agerpres. 

În aprilie, liberalii erau nemulţumiţi. Stelian Ion, criticat 

PNL a reproșat USR că Ministerul Justiției, condus de Stelian Ion, nu a dezbătut Legile Justiției în coaliție. ”Situația e mai... e ca la Radio Erevan” consideră Dan Barna, care spune că Legile Justiției sunt în consultare publică de 6 luni. Liderul USR susține că liderii de grup, de la Senat și de la Cameră, au primit de două săptămâni Legile Justiției, dar și că Stelian Ion a anunțat de la tribuna Parlamentului, la dezbaterile pe SIIJ, că va trimite și Legile Justiției către CSM pentru a ajunge la forma care să fie trimisă Parlamentului. În timpul susținerii sale, Dan Barna a spus, de mai multe ori, că lucrurile au fost clarificate în ședința de coaliție. 

VEZI Barna, amuzat de conflictul USR - PNL pe Legile Justiției? Prelipceanu: ”Zâmbiți și știți că așa este!”. Mesaj acid către PNL

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel