Data actualizării:
Data publicării:

Dan Barna a surprins-o pe Denise Rifai la Realitatea TV: Nu am auzit până acum

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Denise Rifai și Dan Barna
Denise Rifai și Dan Barna

Dan Barna (USR) a fost întrebat, joi seară, la Realitatea TV dacă moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă are șanse să treacă.

În cele ce urmează, vă prezentăm schimbul de replici dintre Denise Rifai și Dan Barna:

Denise Rifai: Ce șanse sunt să treacă moțiunea?

Dan Barna: În momentul de față, mai sunt necesare vreo 20 de voturi în mod cert, pornind de la premiza că opoziția își respectă și semnăturile și promisiunile, pentru că domnul Victor Ponta nu a semnat moțiunea, dar s-a angajat că vor vota la moțiune (n.r. cei din Pro România). Și atunci, având alăturat USR-PNL-PMP-UDMR-Pro România-o parte din minorități, mai sunt necesare 20 de voturi, care trebuie să vină dinspre majoritatea PSD-ALDE. Avem discuții cu oameni din majoritate: și din PSD și din ALDE.

Denise Rifai: USR are discuții?

Dan Barna: Și noi și cei de la PNL.

Denise Rifai: Asta e o veste bună, nu am mai auzit-o până acum.

Dan Barna: E un lucru normal. (...) Nu există altă variantă. Ca moțiunea să treacă, e necesar să fie cel puțin 20 de oameni de la PSD-ALDE. (...) Unii spun că se gândesc, alții că nu, alții să mai vadă.

Denise Rifai: Ar fi șanse să treacă moțiunea aceasta?

Dan Barna: Un optimism moderat.

Ce se precizează în moțiunea de cenzură

România are nevoie urgentă de un guvern cu o viziune proeuropeană, cu maximum 15 ministere, nu cu 27, orientat către priorităţile de dezvoltare ale ţării: educaţia, sănătatea, investiţiile publice şi atragerea fondurilor europene, se arată în textul moţiunii de cenzură, depusă, miercuri, în Parlament.

Semnatarii moţiunii de cenzură atrag atenţia că "viitorul guvern are obligaţia să-şi dea tot concursul pentru implementarea unui sistem de vot modern şi actual care să permită în mod efectiv fiecărui cetăţean român aflat în străinătate să voteze".

Parlamentarii Opoziţiei subliniază că pe 26 mai "românii au votat într-un mod covârşitor cea mai legitimă moţiune de cenzură împotriva celei mai toxice guvernări din ultimii 30 de ani".

"În 26 mai, românii au spus un DA categoric pentru o Românie normală şi un NU categoric discursului şi acţiunilor anti-europene şi anti-justiţie ale PSD! Sancţiunea împotriva PSD şi împotriva Guvernului vine direct de la cetăţeni, care au spus răspicat că nu mai vor un guvern incapabil să ducă ţara spre bine şi care are o singură prioritate făţişă - atacurile permanente la adresa justiţiei. (...) Votaţi pentru această moţiune, pentru că votul românilor nu poate fi ignorat de niciun politician din România! Haideţi ca de mâine să începem schimbarea în bine, să începem să construim, pentru că ţara are nevoie de un guvern competent şi de multă muncă în interesul tuturor!", este îndemnul pe care iniţiatorii moţiunii îl adresează colegilor parlamentari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel